Maestrul Sergiu Cioiu la Biblioteca Judeţeană Vâlcea

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea vă invită să luaţi parte sâmbătă, 20 mai 2017, ora 17.30, la Sala de Conferinţe, la un eveniment de cultură, muzică şi poezie, cu participarea extraordinară a lui SERGIU CIOIU.
Programul cuprinde spectacolul „Pe cine numim… EU” și lansarea discurilor „Vântule” și „Pe cine numim… EU”
(album dublu).

Sergiu Cioiu – artist, interpret şi compozitor român, actualmente trăieşte în Canada. Acesta a rămas în memoria publicului românesc cu marele succes „Cântecul vântului”, premiat la Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia, în anul 1966. Cariera sa prodigioasă cuprinde şi alte piese memorabile, pe versurile marilor poeţi. De-a lungul anilor ’60, ’70, Sergiu Cioiu a interpretat, înregistrat şi itinerat în diferite concerte, spectacole sau recitaluri atât în România cât şi în străinătate, cântecele scrise şi compuse de Alexandru Mandy. Printre acestea se numără şi „Tripticul Brâncuşi”, compus din cântece având nume omonime ale sculpturilor monumentale ale lui Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, „Coloana Infinitului”, „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, respectiv „Măiastra”. La începutul anilor ’70, Sergiu Cioiu a realizat o serie de spectacole care s-au bucurat de un mare succes („Nocturn IV” la Teatrul Țăndărică, „La o adică” la Sala Dalles și „Pe cine numim… EU” la Teatrul Foarte Mic). În mai 2017, Sergiu Cioiu revine, cu o serie de recitaluri extraordinare.