LOVERBOY ARESTAT! Vâlceancă sechestrată și obligată să se prostitueze
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 25 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de trafic de persoane.
Din cercetări a reieșit că, în luna octombrie 2023, bărbatul ar fi racolat o tânără, de 21 de ani, în scopul exploatării sexuale, folosind metoda „loverboy” (promisiuni privind întemeierea unei familii bazate pe sentimente de iubire), după care ar fi obligat-o să practice prostituția, în scopul obținerii de beneficii materiale.
La data de 19 octombrie a.c., o rudă apropiată a tinerei, contactată de aceasta din urmă, a sesizat polițiștii din Vâlcea, care s-au deplasat la adresa indicată (un apartament situat în municipiul Râmnicu Vâlcea), unde i-au identificat pe bărbatul bănuit și pe tânără, care ar fi fost ținută de bănuit în respectiva locuință, împotriva voinței ei și ar fi fost obligată la practicarea prostituției.
În urma controlului corporal, asupra bărbatului, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un telefon mobil și 110 lei.
În baza probatoriului administrat, la data de 19 octombrie a.c., bănuitul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (IPJ Vâlcea)