Locuri de muncă disponibile în Uniunea Europeană

Mai multe ţări europene, printre care Danemarca, Spania, Italia, Malta şi Germania, oferă locuri de muncă ce sunt accesibile şi cetăţenilor români. Locurile de muncă vacante sunt disponibile prin ANOFM – Serviciul de ocupare EURES România.

Mai multe detalii despre oferta locurilor de muncă vacante în Uniunea Europeană, cei interesaţi pot afla accesând site-ul: www.eures.anofm.ro. Astfel, în Uniunea Europeană sunt disponibile 1.187 de locuri de muncă în 16 ţări.
În Malta se caută 200 şoferi de autobuz şi tramvai (limba engleză-vorbit, cunoştinţe de bază). În Germania sunt disponibile 107 locuri de muncă dintre care menţionăm: 15 electricieni în construcţii (cunoştinţe de limba germană – obligatoriu nivel conversaţional A2-B1); 6 sudori (cunoştinţe de limba germană – nivel A2/B1 de conversaţie); 3 operatori stivuitori (cunoştinţe de limba germană nivel A2-intelegere, vorbire); 3 mecanici auto (cunoştinţe de limbă germană – nivel A2/B1); 3 montatori tâmplărie din aluminiu (cunoştinţe de limbă germană nivel A2); 3 bucătari (f/b) (cunoştinţe de limba germană – cel puţin nivel A2); 3 faianţari (cunoştinţe de limba germană – obligatoriu nivel A2/B1 de conversaţie); 5 lucrători în metalurgie (f/b) (cunoştinţe de limba germană – minim nivel A2); 4 operatori stivuitor (cunoştinţe de limba germană – minim nivel A2); 10 asistenţi medicali (f/b) (cunoştinţe foarte bune de limba germană – nivel B2); 10 şoferi de autobuz (cunoştinţe bune de limba germană – minim nivel B1); 10 mecanici de locomotivă (cunoştinţe foarte bune de limba germană) etc. În Italia sunt disponibile 280 de locuri de muncă şi anume: 30 îngrijitori persoane (limba engleză, nivel B1-B2); 30 asistenţi medicali (pentru Germania – Hanovra; limba engleză, nivel B1-B2); 80 asistenţi medicali (pentru Irlanda de Nord şi Marea Britanie; limba engleză, nivel B1-B2); 40 asistenţi medicali (pentru Marea Britanie; limba engleză, nivel B1-B2); 100 infirmieri (pentru Marea Britanie; limba engleză, nivel B1). În Portugalia se caută 280 culegători zmeură (de preferat limba. engleza, portugheză sau spaniola, dar nu este obligatoriu). Totodată, în Marea Britanie se caută 102 de îngrijitori persoane. Iată câteva informaţii utile pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă în ţările Uniunii Europene: adresa website anofm – www. eures.anofm.ro; informare asupra tuturor condiţiilor cerute de angajatorul străin; majoritatea locurilor de muncă vacante necesită cunoştinţe minime – o limba de circulaţie internaţională şi/sau limba ţării respective; întocmire curriculum vitae în limba engleza – model Europass; depunere CV model Europass la AJOFM Vâlcea, etaj III, camera 301, telefon -. 0350/419.715. De altfel, AJOFM Vâlcea organizează cursuri de competenţe în limba engleză şi germană.