Atenţie, fermieri! Se pot depune proiecte prin PNDR 2020

Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință solicitanților de finanțare europeană nerambursabilă că până pe data de 28 februarie 2017, ora 16:00, pot depune proiecte pentru investiții în exploatații agricole din sectorul vegetal și din cel zootehnic (prim submăsura 4.1).

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că se pot depune proiecte pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (prin submăsurile 16.4 și 16.4a).
De asemenea, se primesc cereri de finanțare în cadrul schemei pentru micii fermieri (submăsura 6.5) până pe data de 15 mai 2017, ora 16:00.
Alocarea disponibilă aferentă acestei noi sesiuni de depunere pentru toate submăsurile lansate este de peste 266 milioane euro, iar modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, pentru toate cele 4 submăsuri menționate anterior.
Prefectul Radu Renga precizează că pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, persoanele interesate au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agenției, la secțiunea ”Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri de finanțare în parte.
Sprijinul public nerambursabil se acordă anual, începând cu data transferului și până la data de 31.12.2020 și reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (maximum 1.500 euro/an, reprezentând 120% din suma maximă anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I).