Liceul George Ţărnea, la ceas aniversar

DSC_0004
Copii frumoşi îmbrăcaţi, profesori şi şi autorităţi locale au participat marţi, 10 noiembrie, la ziua Liceului George Ţărnea din oraşul Băbeni. Spectacole frumoase au fost oferite asistenţei, iar cu ocazia acestui eveniment important, a avut loc festivitatea de premiere a concurenţilor participanţi la Festivalul Naţional de Poezie „George Ţărnea”, ajuns la a IX-a ediţie.

56 de ani de la înfiinţare a sărbătorit marţi, 10 noiembrie, Liceul “George Ţărnea” din oraşul Băbeni. La eveniment nu şi-au făcut însă apariţia mai marii judeţului, printre cei prezenţi, alături de primarul Ion Bâzâc, fiind consilierul judeţean PNL Victor Stănculescu, consilierul local Rm. Vâlcea Adina Dobrete, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Vâlcea, dar şi prof. dr. Nicolae Dinescu, directorul Academiei Olimpice Române, filiala Vâlcea.
“Dacă ar fi trăit George Ţărnea, ar fi împlinit azi 70 de ani. Îmi doresc ca toţi să fim mândri că liceul nostrum a promovat generaţii întregi de oameni care au ajuns departe şi nu ne-au uitat. În ultimii trei ani jumate, de când sunt primar, împreună cu Consiliul Local Băbeni, am promovat lucruri frumoase şi interesante, iar aici, la acest liceu, am reuşit construcţia a două corpuri şi un teren de sport sintetic. Tot ceea ce facem este pentru ca aceşti copii ai noştri să fie mulţumiţi de procesul de învăţământ care se desfăşoară aici”, a spus primarul Ion Bâzâc, în faţa asistenţei.
Liceul din Băbeni a luat fiinţă în anul 1959, ca Liceul Teoretic. Ulterior, în anul 1972, se transformă în Liceu de Construcţii, pentru ca în anul 1975 să devină Şcoala cu clasele I-X învăţământ de zi şi liceu seral. Însă, în anul 1990, redevine liceu cu profil industrial, iar în anul 2008 primeşte denumirea de Grup Şcolar “George Ţărnea”.

DSC_0031

Spectacole de folclor, dans şi modă – oferite de elevi

“Ne-am dorit ca în cadrul acestui eveniment să avem parte de diversificare. Sumtem mândri că liceul nostrum poartă numele cunoscutului poet george Ţărnea. Spectacolele pe care noi le-am oferit sunt rezultatul muncii noastre, şi ne mândrim cu ele. În prezentarea liceului, am avut parte de medalionul ”George Ţărnea ”, Diseminare – Proiect European, ”Practica Teoria” sub coordonarea prof. Maria Niţă şi prof. Maria Măluroiu Vlăduţ. De asemenea, pe scena sălii am avut parte de un spectacol inedit oferit de Ansamblul ”DSC_0018Doruleţ” al liceului sub bagheta prof. Elena Bădiţoiu şi Lidia Munteanu. Dansul Florilor de Toamnă a fost prezentat de elevii Clasei Pregătitoare A, având în calitate de coordonator pe Iuliana Buleteanu. Tot sub bagheta ei, elevii claselor a V-a A şi a IX-a A, au prezentat dansuri moderne şi de societate. Nici catedra de limba română nu rămâne mai prejos. Astfel, prof. Iuliana Linte, ajutată îndeaproape de bibliotecara Magdalena Dincă va coordona elevii claselor a V-a A, a VII-a B, a VIII-a B, a IX-a A, a X-a A, care sub genericul ”Poezia Iubirii” au prezentat un recital. Înv. Mariana Popescu a prezentat cu elevii Clasei Pregătitoare B şi a V-a B un dans. Ne-am bucurat chiar şi de creaţiile vestimentare confecţionate din materiale reciclabile, prezentate de elevii claselor a VII-a A şi a XI-a A, având la timonă pe prof. coordonatori Cristina Ana Popescu şi Elena Bădiţoiu. Prof. Violeta Florescu a prezentat cu grupul vocal ”Româncuţele” un grupaj de melodii foarte frumoase”, ne-a spus directoarea şcolii, Claudia Ramona Iacob.
Prof dr. Nicolae Dinescu, directorul Academiei Olimpice Române, filiala Vâlcean a fost omul zilei de la manifestare. Maestrul a oferit un hrisov de recunoştinţă pentru primarul Bâzâc. Nici cele două directoare ale Liceului „George Ţărnea”, Claudia Ramona Iacob şi Simona Ciocan (director adjunct), nu au fost uitate, fiindu-le acordate diplome de excelenţă, dar şi un echipament al Lotului naţional.

Elevii premiaţi la festivalul naţional de poezie

Festivalul Naţional de Poezie „George Ţărnea” a fost înfiinţat în urmă cu 9 ani de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea sub patronajul Consiliului Judeţean Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi Editura PETRAS.
Într-un cadru festiv, elevii au recitat poezii de George Ţărnea, iar emoţiile i-au copleşit atât pe ei, cât şi pe invitaţi. La ediţia din acest an a festivalului, juriul a hotărât să nu se acorde Marele Premiu. În schimb, s-au acordat cinci menţiuni, premiul I, II şi III. Cei premiaţi au primit din partea organizatorilor Antologia celei de a IX-a ediţii a Festivalului Naţional de Poezie „George Ţărnea” – 2015, antologie care cuprinde lucrările premiate la Festivalul Naţional de Poezie „George Ţărnea”, ediţia a IX-a, Râmnicu Vâlcea, noiembrie 2015, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea sub patronajul Consiliului Judeţean Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi Editura PETRAS. Laureaţii ediţiei din acest an sunt: Natalia Tăbârcă, Rm. Vâlcea – I, Daniela Gabriela Truşcă, Drăgăşani-Vâlcea – II, Simina Maria Sima, Buzău – III, Gheorghe Constantin, Bucureşti – Menţiune, Andrei Ioana Anastasia, Rm. Vâlcea – Menţiune, David Budărescu, Rm. Vâlcea – Menţiune, Alexia Maria Coman, Rm. Vâlcea – Menţiune, Alina Elena Neagoe, Rm. Vâlcea – Menţiune.

Letiţia Lazăr