Laurenţiu Coca, senator PSD Vâlcea: “Salarii majorate pentru sistemele publice sanitar şi de asistenţă socială”

Personalul din sistemul public sanitar beneficiază de majorarea cu 25% a salariului brut, incepand cu 1 octombrie 2015, faţă de nivelul din luna septembrie 2015.
Senatul a aprobat luni proiectul de Lege privind aprobarea OUG de modificare si completare a OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015. „Prin aprobarea acestei majorări se doreşte motivarea financiară a personalului din sistemul public sanitar, afectat grav în prezent de plecările medicilor şi specialiştilor, fie către sistemul privat, fie în afara graniţelor”, a declarat senatorul Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al Grupului PSD din Senat. Senatorii PSD Doina Federovici, Alexandru Petru Frateanu, Liviu Pop si Laurentiu Coca, dar şi Gabriela Firea au iniţiat şi susţinut aprobarea a două amendamente care vor asigura aceeaşi majorare salarială şi pentru personalul din sistemul public de asistenţă socială, respectiv pentru personalul contractual – medici şi asistenţi – din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică. “Consider că este o veste bună şi o motivaţie pentru cei care lucrează în sistemul sanitar această majorare cu 25% a salariilor”, afirmă senatorul vâlcean, Laurenţiu Coca.