La Roșiile se continuă dezvoltarea

Comuna vâlceană Roșiile va continua procesul de modernizare.
“Sunt proiecte pe care le-am promovat și parte din ele sunt aprobate și se afla în diferite faze de implementare. Este vorba despre modernizarea căminului cultural Roșiile, construire salii de sport la Școala Roșiile, introducerea de gaze naturale, modernizare-asfaltare drumuri de interes local și multe altele. Toate acestea au necesitat o implicare cu maximă seriozitate, mult efort, dar sunt mândru de comuna în care m-am născut și trăiesc alături de toți concetățenii”, spune primarul care a condus localitatea în ultimii patru ani, Doru Constantin Diaconu. (G.C.)