La Băile Olăneşti, Teodora Braneci poate deveni cel mai tânăr primar din județul Vâlcea! O alternativă viabilă pentru resetarea stațiunii!

Teodora Braneci poate face istorie în Vâlcea devenind cea mai tânără femeie ajunsă primar! A simţit acest lucru şi fostul premier Ludovic Orban, lider la Forţei Drepte din România şi de aceea a participat în Duminica Floriilor la lansarea candidaturii Teodorei ce a avut loc la Căminul Cultural din satul Cheia!

Teodora Braneci are 27 de ani este născută și crescută în Cheia, Băile Olănești.
În 2019, a absolvit Facultatea de Management Hotelier în Olanda și de atunci a activat în acest domeniu, acumulând o vastă experiență în diverse sectoare hoteliere din străinătate şi din ţară. A avut oportunitatea să lucreze atât în hoteluri de lux cu 5 stele, cât și alături de mici operatori de turism, contribuind la dezvoltarea lor şi ştie cum să aducă mai mulţi turişti hotelierilor din Băile Olăneşti. Activează şi în mediul ONG urilor, unde a lucrat în proiecte care vizează dezvoltarea locală pornind de la ideea de comunitate.

“Mă prezint în fața voastră cu inima deschisă și îmi oficializez candidatura pentru funcția de primar la Băile Olănești! Trebuie să știți că pentru mine, această responsabilitate nu este doar o alegere politică! Fac lucrul acesta dintr-o motivație reală! Iar motivația mea sunteți voi, fiecare om din comunitatea în care m-am născut și crescut! În momentul în care am ales să plec la facultate în Olanda, mi-am ales să studiez Management Hotelier, iar asta nu este o întâmplare. Eu am știut că o să mă întorc, aici acasă, și o să fac lucruri bune pentru noi. Gândul acesta de a candida și faptul că mă aflu azi aici pe scenă în fața voastră, că îmi lansez candidatura, nu este un lucru întâmplător și nu este un gând de ieri, de azi. Este un gând pe care îl am de foarte mult timp și pe care îl port cu mine în suflet și asta mă motivează să lupt pentru voi!”, afirmă Teodora Braneci.

Ludovic Orban despre Teodora Braneci: “În primul rând vreau să o felicit pe Teodora pentru că a avut această tărie de caracter, aș putea spune chiar această îndrăzneală, pentru că să fim serioși mulți probabil se uită pe sub sprâncene câș și zic: Ce vrea fătuca asta domne`, vrea să ne conducă ea pe noi? Să facă ea pe primarul? Asta probabil până o să o cunoască, până o să vadă despre ce e vorba, până o să vadă că este un om plin de idei, entuziast, un om care-i capabil să mute munții din loc, este un om care cu siguranță va face mult mult mai mult decât a făcut actualul primar și decât s-a făcut în Olănești, în satul Cheia, de-a lungul ultimilor ani.”

De ce trebuie votată Teodora Braneci şi de cine trebuie votată!

Probabil sunt oameni extrem de mulţumiţi de ceea ce s-a făcut în ultimii 12 ani în Băile Olăneşti, de dezvoltarea oraşului, de viaţa ce o duc aici, de salarizare, de locuri de muncă de infrastructură, de competenţa administraţiei locale. Aceşti oameni nu au altceva de făcut decît să continue cu actualul primar.
Toţi ceilalţi, cei ce vor o schimbare, trebuie să realizeze că schimbarea nu poate veni de la Pupăză (PNL) sau de la Filip (SOS) sau AUR.
Schimbarea poate veni prin votul celor 200 de tineri care au căpătat drept de vot de la alegerile trecute împlinind 18 ani în această perioadă, de la părinţii şi bunicii acestor tineri, de la unchii şi mătuşile lor, dascălii lor, naşii lor.
Toţi aceşti oameni, inclusive familiile celor aflaţi pe listele altor partide de candidaţi la Consiliul Local, inclusiv candidaţii de pe alte liste trebuie să realizeze că există o singură variantă de vot dacă vor schimbarea: Teodora Brăneci.

Lista Forţei Drepte la Consiliul Local Băile Olăneşti:
Braneci Teodora – 27 ani – manager turism
Nicolaescu Sanda – 49 ani – administrator și jurist
Ivănescu Constantin – 53 ani – operator industria lemnului
Linte Ionuț-Claudiu – 34 ani – administrator și jurist
Dobrin Laurențiu-Ionut – 36 ani – profesor de sport
Rujan Ioan-Alberto – 27 ani – economist
Florescu Dumitru-Eugen – 43 ani – administrator și tinichigiu auto
Ilieș Florin-Andrian – 28 ani – tehnician turism
Trașcă Flavius-Iulian – 43 ani – administrator și jurist
Popa Elena-Adriana – 24 ani – inginer mediu
Dulcă Vasile – 44 ani – administrator și mecanic
Cotora Silviu – 39 ani – tehnician
Ganea Leonardo-Teodor – 26 ani – manager transport
Gerea Dumitru – 32 ani – operator chimist
Munteanu Constantin-Ali – 35 ani – conducător auto și manager echipă
Rotariu Ilie – 25 ani – stivuitorist
Ana Maria-Manuela – 48 ani – tehnician telecomunicații

Este o listă cu oameni tineri şi gospodari. Şi pe alte liste de candidaţi din Olăneşti găsim femei, tineri, gospodari, oameni muncitori. Toţi aceştia suntem siguri, vor binele oraşului staţiune.
Ei au de ales în 9 iunie între ceea ce este acum şi ceea ce poate aduce Teodora Braneci în administraţia locală: prospeţime, tinereţe, corectitudine, loialitate, cinste, respect pentru banul public şi pentru cetăţean, promovrea valorilor, proiecte europene viabile dezvoltarea turismului, aducerea tinerilor născuţi aici înapoi acasă, variante pentru tinerele generaţii de localnici, o viaţă mai bună pentru cei vârstnici.
Timpul pupezelor gen Chiroiu Grig trăznitul a trecut. Pe acesta l-a părăsit şi camaradul său de altădată, Doru Filip. Şi timpul lui Filip a trecut (poate putea face ceva mai bun acum 12 ani).
Este vremea şi momentul pentru o resetare a Olăneştiului. Iar dacă localnicii nu vor resetare, nu au decât să dea direct votul primarului în funcţie. Pentru încă 12 ani pot să-i dea votul. la urma urmei fiecare comunitate are liderul pe care-l merită.
Teodora Braneci iubeşte fiecare om şi casă de aici şi poate iubirea ei şi abnegaţia ei merită votul fiecăruia.

Traian GUMINSKI