Istoria se repetă la Costești. Manevrele ilogice n-au avut scopul scontat –Toma Peștereanu candidează!

Istoria se repetă în comuna vâlceană Cosești. Înainte de alegerile locale, o ploaie de reclamații îl au ca țintă pe primarul Toma Peștereanu. Cum șansele să-l bată la votul popular sunt aproape de zero, adversarii politici încearcă să-l scoată din cursă pe social-democrat prin manevre josnice. Nici de această dată contestatarii lui Peștereanu nu au avut succes și actualul edil va candida pentru un nou mandat.

“Cu dragoste față de dumneavoastră vă anunț că îmi voi depune candidatura pentru încă un mandat de primar alături de echipa mea de consilieri PSD, susținut de oameni care iubesc Costeștiul, președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul președinte Constantin Rădulescu, de domnul deputat Ovidiu Popa și de domnul senator Matei Constantin. Acum patru ani adversarii politici mi-au trimis câteva hârtii la instituțiile statului, reclamându-mă, cu gândul că poate, poate, nu voi putea candida. Acum câteva săptămâni au încercat aceeași mizerie. Eu le voi răspunde cu bună-credință, proiectele implementate, timpul petrecut la primărie pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră, prezenta mea zilnică în activitatea curentă, experiența acumulată, seriozitatea, bunul simț, iubirea față de aproape, perseverență și disponibilitatea de a rezolva problemele comunității sunt atuu-rile mele pentru a veni în fața dumneavoastră și a vă cere sprijinul. Sunt conștient că nu am putut rezolva toate problemele, că de multe ori pentru anumite persoane interesul personal este mai presus de interesul general, dar cu bună-credință am încercat să fiu “Primarul aproape de oameni”. Mă voi prezenta la porțile fiecăruia și am cu ce să vin, vin cu promisiuni onorate. Nu vă promit bani, avantaje (angajări la instituții căpușate politic), lemne, vă ofer seriozitatea mea, experiența și dragostea. Bunul simț mă va călăuzi în aceste zile, nu ura, minciuna, dezbinarea, trădarea pentru doi lei (se știu cei care s-au vândut pentru binele individual, se știu cei care au fost sprijiniți, iar acum plini de ură aruncă vorbe urâte la adresa mea)”, le-a transmis Peștereanu oamenilor din localitate. (Gabriel Cîrjaliu)