Ion Streinu rămâne președinte al PSD Șirineasa

La Şirineasa s-a desfăşurat conferinta organizației PSD, o conferință în care delegații l-au reconfirmat în funcție pe domnul primar Streinu Ion.
“Devotat comunității, harnic şi sufletist, Ion Streinu este unul dintre oamenii buni pe care i-am cunoscut în activitatea mea. Avem o relație apropiată şi vorbim aproape zilnic, aşa cum fac cu toți primarii din județul Vâlcea care mă solicită. Avem echipă bună şi puternică în Şirineasa şi le mulțumesc celor prezenți pentru clipele deosebite petrecute astăzi împreună, dar şi pentru sprijinul pe care l-am avut în toate campaniile electorale petrecute împreună. Vom continua să investim în localitate şi o facem pentru că atât eu, cât şi echipa din Şirineasa, credem că bine faci, bine găseşti şi punem pe primul loc oamenii!”, spune Constantin Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea.

Nu are adversar pentru un nou mandat de primar

Ion Bebe Streinu a câștigat clar alegerile locale trecute și în mod normal nu va avea probleme nici la viitorul scrutin. De altfel, Streinu și-a pus la bătaie și postul de primar, mărturisindu-le apropiaților că nu își va ma depune candidatura la viitoarele alegeri locale dacă nu va rezolva problema infrastructurii rutiere din localitate. Ei bine, locuitorii din Șirineasa au primit vestea bună pe care o așteptau de mult și se va realiza asfaltarea drumurilor sătești și a ulițelor comunale, în urma unui proiect declarat eligibil cu sursă de finanțare Programul Național de Investiții “Anghel Saligny’. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 10 milioane de lei și la final se va rezolva problema infrastructurii rutiere a localității.

Gabriel Cîrjaliu