Investiţii în infrastructura din Tetoiu

Primăria Tetoiu va putea în sfârşit să uşureze viaţa fermierilor care trebuie să ocolească peste 6 kilometri pentru a ajunge la terenurile lor din cauza podului avariat de la Nenciuleşti. Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea proiectului care prevede construirea podului din Nenciuleşti. Administraţia din localitate mai are doar câteva avize de obţinut pentru a demara lucrările de asfaltare a unui DC (Strada Câmpeni) pentru care au fost prevăzuţi în bugetul din acest an al comunei Tetoiu 4 miliarde de lei vechi. Lucrările de asfaltare vor fi finalizate în această toamnă. (T.G.)