Începe cea mai mare investiție din ultimii ani de la Slătioara

În scurt timp va începe la Slătioara una dintre cele mai mari investiții care s-a făcut în localitate în ultimii ani și, probabil, una dintre cele mai mari investiții din Vâlcea la capitolul energie verde. Proiectul o să fie finalizat de o firmă din Capitală, care a concesionat o suprafaţă de teren de 402274 mp pe care se va realiza un parc fotovoltaic. La această investiţie a fost emisă autorizaţia de construire și materielele necesare au ajuns deja la fața locului. Și lucrurile nu se opresc aici în comuna condusă de Camelia Romcescu. Alte investiții foarte importante pentru comunitatea locală vor demara sau se vor finaliza în perioada următoare. Printre ele putem să amintim un nou dispensar medical, un cartier destinat tinerilor, alte parcuri foitovoltaice și o sală de sport modernă.