Încep proiecte de anvergură la Dănicei

Comuna Dănicei continuă să își îmbunătățească infrastructura. Astfel, în localitatea păstorită de Dumitru Pirneci, s-a reabilitat Școala din Lăunele de Jos, proiectul fiind finanțat cu fonduri guvernamentale prin OG 28.

“Este vorba de un proiect în valoare de 5 miliarde 700 milioane lei vechi. Școala a fost reabilitată total, atât în exterior, cât și în interior. A fost cumpărat mobilier nou, totul arată foarte bine acum”, spune primarul Pirneci. Cum alunecările de teren au dat mari bătăi de cap administrației șlocale, două dintre ele, aflate pe DN 181, respectiv DN 182 vor fi rezolvate, proiectul fiind acum în stadiul de achiziții publice. Se vor folosi 5,7 miliarde, respetiv 4,5 miliarde, banii fiind de asemenea, guvernamentali. Și lucrările la rețeaua de canalizare este o veste bună pentru locuitorii comunei. Licitația a fost câștigată de o firmă din Slatina și lucrările pentru 22 de kilometri vor începe în perioada imediat următoare. Stația de epurare este la Sâmburești, în Județul Olt. În fine, la Dănicei se va amenaja o clădire socială pentru bătrâni, în valoare de 47.000 euro.