În Galicea cei mai mulţi bani au fost investiţi în drumuri

Primarul Florin Mărăcine a continuat modernizarea infrastructurii rutiere și implementarea sistemului de canalizare. A reușit să atragă o finanțare record de aproximativ 25,5 milioane de lei prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Unul dintre proiectele cuprinse în planurile de finanțare ale Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” a avut contractul de finanțare semnat în vara aceasta. Acesta vizează asfaltarea drumurilor de interes local pe o distanță totală de 7,3 kilometri, cu o valoare totală a proiectului de 10,5 milioane de lei. Până în prezent, lucrările au fost realizate în proporție de peste 50%. În această perioadă se lucrează la proiectul finanțat prin Anghel Saligny pentru asfaltarea drumurilor pe o lungime de 7,3 kilometri. S-a turnat primul strat de asfalt, se lucrează la amenajarea șanțurilor și podețelor. Termenul de finalizare al lucrărilor va fi în primăvara anului viitor, în funcție de condițiile meteo. Prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, comuna are și un proiect pentru înființarea canalizării în satele Brătia din Vale și Cocoru, precum și înființarea unei stații de epurare pentru satele Cremenari, Brătia din Deal, Brătia din Vale și Cocoru. “Așteptăm semnarea contractului de finanțare pentru această investiție, urmând etapele premergătoare pentru începerea lucrărilor”, a declarat primarul din Galicea. T.G.)