Cele mai importante realizări ale administraţiei din Slătioara

Primarul comunei Slătioara, Camelia Romcescu, a reuşit în acest an să atingă mai multe obiective propuse şi să atragă bani buni pentru localitate. Cele mai importante realizări ale echipei primăriei Slătioara sunt:
– depunerea unui proiect cu finanţare, prin PNRR, pentru a realiza un centru de zi de asistenţă şi îngrijire a persoanelor vârstnice: „Investiţia va avea o valoare de peste 722.000 de lei şi presupune modernizarea unei vechi clădiri din satul Milostea, chiar la intersecţia spre Mateeşti, unde a funcţionat în trecut o şcoală. Conform documentaţiei, va fi vorba de un centru de zi pentru îngrijirea a 50 de persoane vârstnice şi de îngrijire la domiciliu pentru alte 25. Acesta va funcţiona într-o clădire din Milostea, pe care o vom reabilita complet, după care o vom dota cu echipamente şi materiale medicale”.
– în august, Primăria Comunei Slătioara a facilitat accesul mai multor elevi silitori la învățătură pe litoralul românesc. – -în primăvară edilul a atras fonduri europene pentru finanțarea proiectului de amenajare a unor locuri de joacă pentru copii în satele Milostea și Slătioara: „Prin acest proiect dorește să ofere o alternativă cât mai sigură pentru activitățile de joacă în aer liber, pentru copiii din zonă”.
– la Slătioara, prin Programul Național de Investiții vor fi modernizate nu mai puțin de 21 de străzi din comună. „Cele două proiecte care au primit finanțare în valoare de 12.000.000 de lei vizează modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. În cadrul acestei finanțări se vor asfalta drumurile comunale pe o lungime de 8 kilometri. În primul proiect sunt prinse în vederea asfaltării 14 drumuri, iar în cel de-al doilea 7 drumuri. (T.G.)