ILIE ȘERBĂNESCU: “Epoca creșterii pensiilor și salariilor în România s-a încheiat”

Luni, 16 decembrie, economistul și publicistul Ilie Șerbănescu a susținut la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, o interesantă conferință despre evoluția economică din țara noastră. Alături de economist, s-a aflat Constantin Rotaru – președintele Asociației Tricolorul, Adrian Bușu – vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Remus Grigorescu – directorul Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul” și Laura Pănoiu – conf. univ dr. Laura Pănoiu – Universitatea Constantin Brâncoveanu.

Ilie Șerbănescu a explicat clar și pe înțelesul celor prezenți în sala plină (foarte mulți tineri) că în prezent mijloacele de producție și proprietățile importante din țara noasră aparțin străinilor, companiilor străine sau altor state, iar acestea nu au decât un scop, acela de a scoate maxim de profit din România.
Ilie Șerbănescu a prezis acum un an și faptul că Liviu Dragnea va fi închis și căderea guvernului PSD prin prisma faptului că multinaționalele nu vor și nu vor vrea să împartă profiturile cu salariții români și vor încerca să diminueze la maxim salariile și pensiile.
Creșterile de salarii de la buget și a pensiilor de stat au fost motivele pentru care PSD a pierdut puterea și probabil nu va mai putea să revină. Străinii erau disperați deoarece creșterile de salarii de la stat obligau cumva și mediul privat să le crească. Ca exemplu, multe magazine alimentare de la noi care aparțin companiilor străine oferă salariațiilor salarii extrem de mici în comparație cu salariații acelorași companii din Germania, Austria, Franța, deși prețul produselor la raft este același.
“Odată cu dispariția lui Liviu Dragnea nu se încheie doar o perioadă a puterii PSD în țara noastră, cât se încheie perioada creșterii veniturilor reale ale populațiie. În perioada următoare aceste venituri vor scădea constant în timp ce datoria țării noastre va crește constant. Așa vor stăpânii și ce este mai grav este că România nu este o colonie a unei țări anume. Dacă ar fi, ar însemna că doar aceeea țară jecmănește resursele țării noastre și ne exploatează. Suntem sub o colonie globalistă în care fiecare ia din România cât poate de mult și nu mai dă nimic înapoi”, a afirmat Ilie Șerbănescu.
Pensiile și salariile nu vor fi diminuate direct pentru a nu creea convulsii sociale, dar puterea lor va fi diminuată accelerat prin majorări de prețuri la energie, gaze, petrol, alimente și prin scăderea puterii de cumpărare a leului inclusiv prin deprecierea monedei naționale.
Cel mai afectați vor fi pensionarii susține Ilie Șertbănescu dar ei o și merit pentru că la ultimele alegeri din aproape 6 miloane de pensionari, doar 1 milion au votat cu PSD, deși PSD le mărise pensiile, ceilalți intoxicați fiind de propagandă. O propagandă controlată de străini pentru că cei care dețin banii, proprietățiile și mijloacele de producție controlează și mass-media.
Anul viitor va fi un an în care vor scădea veniturile românilor imediat după alegerile din toamna viitoare.

Traian GUMINSKI