Hoţi din Râmnic cercetaţi pentru 13 furturi
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi, bănuiţi de comiterea a 13 infracţiuni de furt calificat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în perioada noiembrie – decembrie a.c.
Cei trei ar fi sustras aparatură electronică şi scule electrice în valoare de aproximativ 8.500 de lei, din boxe şi dependinţe ale locuinţelor situate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pe timp de noapte, prin forţarea sistemelor de închidere, poliţiştii reuşind recuperarea în mare parte a bunurilor sustrase.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, iar la data de 29 decembrie a.c., faţă de S.I.A., de 32 de ani, P.Ş.A., de 18 ani şi P.C.M., de 16 ani, toţi din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.