HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat Memorialul Constantin Tită!

HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat ediția VIII a Memorialului Constantin Tită, turneu disputat în Sala Sporturilor Traian, în perioada 28-30 decembrie. Echipa pregătită de Gheorghe Sbora și Luminița Huțupan Dinu a obținut două victorii, cu CSM Bistrița și Măgura Cisnădie și a cedat în jocul cu Corona Brașov.


Competiţia a fost organizată de Asociaţia Handbalului Vâlcean „Constantin Tită”, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, H.C.M. Râmnicu Vâlcea, Asociaţia Judeţeană de Handbal Vâlcea şi cu sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. Organizatorii au acordat la final și premii individuale pentru jucătoare, acestea fiind adjudecate de Maria Gavrilă (Vâlcea, golghetera turneului), Sorina Tîrcă (Brașov, cea mai tehnică jucătoare) și Petra Blazek (Vâlcea, cel mai bun portar). Au mai primit premii speciale Cristina Florica (HCM Rm.Vâlcea) pentru participarea la Euro și primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, pentru sprijinul acordat sportului, în special handbalului. Premiile au fost oferite de către organizatorul turneului, Cezar Tită, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, senatorul Bogdan Matei, deputatul Eugen Neață și vicepreședintele FRH, Steluța Luca.


”Ediția aceasta a fost superioară celei de anul trecut, sper să creștem în fiecare an. Acest turneu nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea dar și al partenerilor noștri, SC Minet SA, Jidvei și ceilalți. A fost o ediție bună din punct de vedere calitativ, s-a jucat un handbal frumos și sala a fost destul de plină. A fost și o acțiune umanitară, spectatorii au adus jucării înaintea meciurilor, care vor fi donate Centrului de copii din Vâlcea” a declarat Cezar Tită, organizatorul turneului. Turneul de la Vâlcea este dedicat memoriei inspectorului DJTS, Constantin Tită (1942-2008).
După succesul de la acest memorial, președintele echipei HCM Rm.Vâlcea, Petre Berbecaru așteaptă rezultate pozitive și în Liga Națională. ”A fost o etapă de pregătire importantă, echipa crește, nu este încă ce ne dorim, dar așteptăm mai mult și sperăm în rezultate pozitive în campionat. Aș fi bucuros dacă imaginea echipei se va îmbunătăți prin joc și dacă, din actualul lot, un număr cât mai mare de jucătoare să își facă loc, prin valoare, în lotul pentru sezonul viitor. Anul viitor, Vâlcea trebuie să vină acolo unde îi este locul, pe locurile 2-3, de Cupe Europene, vrem să reaprindem flacăra handbalului” a anunțat Petre Berbecaru.

Revenită la Vâlcea în postura de antrenor secund, fostul portar de legendă, Luminița Huțupan Dinu speră ca HCM să aducă în Sala Traian un public numeros. ”Avem multe de pus la punct, atât în apărare cât și în atac, dar ne bucurăm pentru câștigarea trofeului, am adus o bucurie suporterilor în prag de sărbători. În ianuarie avem meciul cu Brăila, ne dorim o victorie care să readucă publicul la sală. Ne dorim cât mai multe victorii, să rămânem la mijlocul clasamentului și din sezonul viitor încercăm să reducem handbalul vâlcean acolo unde a fost, în cupele europene” a spus și Luminița Huțupan.
Rezultate Memorial Constantin Tită, ediția VIII:
Miercuri: Corona Braşov – Măgura Cisnădie 27-27;
HCM Rm. Vâlcea – CSM Bistriţa 32-29
Joi: CSM Bistrița – Măgura Cisnădie 10-0 (neprezentare)
HCM Rm.Vâlcea – Corona Brașov 27-28
Vineri: CSM Bistrița – Corona Brașov 32-31;
HCM Rm.Vâlcea – Măgura Cisnădie 29-25
Clasament final:
1. HCM Rm.Vâlcea – 4 puncte;
2.CSM Bistrița – 4 puncte;
3.Corona Brașov – 3 puncte;
4. Măgura Cisnădie – 1 punct.