Hoţi de lemne prinşi de jandarmii vâlceni

Mai multe persoane care sustrăgeau material lemnos cu ajutorul a doua atelaje cu tracţiune animală au fost prinşi la Bălceşti, în punctul Gergeni, în jurul orelor 16:00, marţi, 6 decembrie, de jandarmii vâlceni.

D.F. de 27 ani, L.V.S de 16 ani şi L.D.N de 18 ani din localitatea Bălceşti tăiaseră ilegal cantitatea de 5,461 m.c. arbori din specia gârniță.
“Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului silvic Bălceşti, iar celor trei bărbaţi le-au fost întocmite acte de constatare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 107 alin.1 din Legea 46/2008 Codul Silvic, ,,Tăierea , fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră indiferent de forma de proprietate” şi art. 109 alin.1 din Legea 46/2008 Codul Silvic, “Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional”. Actele de constatare întocmite au fost înaintate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Bălceşti pentru continuarea cercetărilor”, se spune în comunicatul transmis de IJJ Vâlcea.