“Hora Satului” reînvie în comuna Stoenești

Primarul Gheorghe Dumbravă, viceprimarul Gheorghe Chelcea și consiliul local al comunei Stoenești au luat o decizie importantă pentru viața culturală a localității.
“Dragi locuitori ai Comunei Stoenești, întrucât se apropie cu pași repezi sărbătoarea Nașterii Domnului -CRACIUNUL -,anul acesta am hotărât să aducem la viață una dintre tradițiile vechi “HORA SATULUI”.
Ne dorim ca și celelalte tradiții să reînvie, precum: capra, mersul cu ursul, plugușorul, sorcova și toate vechile noastre tradiții.
Ca atare am stabilit ca la Căminul Cultural Dobriceni, în datele de 25,26 decembrie 2023 și 1,2,6,7 ianuarie 2024 să se desfășoare acest eveniment numit “HORA SATULUI”.
VĂ AȘTEPTAM CU DRAG!”, a anunțat edilul comunei pe pagina de facebook a primăriei.