Grupul de Iniţiativă ”Radu de la Afumaţi” a devenit Centru Local cercetăşesc

În acest week-end, a avut loc în localitatea Cristian din judeţul Braşov cel mai important eveniment anual al cercetaşilor din întreaga ţară: Adunarea Generală a ONCR. La acest eveniment a fost prezent şi Grupul de Iniţiativă “Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea, cu un scop foarte bine definit: trecerea la statutul de Centru Local. Reprezentanţii grupului, consilierul şcolar Ovidiu Popa şi locotenent-colonelul Iulian Truşcă au reuşit să convingă membrii Adunării Generale să voteze favorabil transformarea Grupului de Iniţiativă în Centru Local. Astfel, la încheierea primei zile de lucru, acest fapt a devenit o realitate.

Cercetaşii  din Cantrul Local “Radu de la Afumaţi”  al Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, care activează pe lângă Şcoala Gimnazială Nr. 10 din Râmnicu Vâlcea, îmbină utilul cu plăcutul la activiăţile cercetăşeşti, iar copiii sunt încântaţi.

Un număr de 22 de copii şi 7 adulţi au pornit la drum  în septembrie 2015, înfiinţând Grupul de Iniţiativă “Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea, care, în decembrie 2015, a primit autorizaţia provizorie de la Organizaţia Naţională Cercetaşii României. De la înfiinţare s-au organizat peste 35 de activităţi, acoperind toate cele şase arii de dezvoltare ale cercetăşiei. Activitatea de început a grupului a fost vizitarea Muzeului Satului Vâlcean, unde noii cercetaşi au făcut cunoştinţă cuceea ce înseamnă fenomenul scout, dar şi cu tradiţiile satului vâlcean de odinioară. Prima depunere de promisiune a avut loc într-un cadru festiv, la Arhiepiscopia Râmnicului, unde au participat toţi cercetaşii Centrului Local, de la lupişori până la lideri.

Centrul Local  este coordonat de către inginerul Ion Năstăsoiu şi consilierul şcolar Ovidiu Popa. În prezent, Centrul Local Radu de la Afumaţi adună 123 de copii, împărţiţi în trei categorii de vârstă: 40 de lupişori (7 – 10 ani), 70 de temerari (11 – 14 ani) şi 13 exploratori (15 – 18  ani), ultimii provenind de la licee din localitate, toţi coordonaţi de 14 lideri, 2 lideri asistenţi şi  3 voluntari. Toţi liderii sunt dedicaţi şi implicaţi în activitatea pe care o desfăşoară. Implicarea lor totală face ca organizarea şi desfăşurarea activităţilor să fie la un nivel înalt.

 

Ovidiu Popa: “Am gândit mereu ceva nou”
Unul dintre liderii  Centrului Local Radu de la Afumaţi, consilierul şcolar Ovidiu Popa spune că programul pentru acest an este unul bine definit. “Am devenit Centru Local, iar activităţile pe anul în curs sunt bine stabilite de la începutul anului. Am încercat să facem activităţi pe care unii nu le fac deloc şi ne-am propus să nu le repetăm, am gândit mereu ceva nou, altfel copiii nu ar mai fi atât de atraşi  Cea mai importantă activitate din viitorul apropiat este campul de vară, care se va desfăşura în Ţara Loviştei, la Boişoara. Până atunci, în luna mai va avea loc un concurs de orientare urbană care se numeşte Vânătoarea de Comori concurs organizat în parteneriat cu Crucea Roşie Vâlcea. În luna august vom participa, alături de eim la un camp la Bărbăteşti.  În cadrul aceluiaşi parteneriat, liderii şi exploratorii din cadrul centrului vor face cursuri de prim ajutor recunoscute la nivel naţional. Pentru că am devenit Centru Local, ne propunem să participăm şi la un camp national”, ne-a spus Ovidiu Popa.

Centrul Local “Radu de la Afumaţi” are parteneriate bine stabilite cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi a fost prezent la activităţile organizate de instituţie, ultima fiind “Voluntar pentru un oraş curat”, unde au participat cu 50 de copii. În plus, există colaborări şi parteneriate cu SC Sanovita, World Vision şi Primăria Boişoara, parteneriate din care copiii nu au avut decât de câştigat, centrului  reuşind să îşi creeze o baza materială bună.. Cercetaşii de la Şcoala Gimnazială  nr. 10 nu au rămas indiferenţi la problemele comunităţii şi au participat la acţiuni umanitare în Mihăeşti, Călimăneşti şi Boişoara.

Un alt parteneriat din care cercetaşii au avut parte de surpriye plăcute a fost cel cu CNIPT Vâlcea, parafat printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean. În cadrul acestui parteneriat, copiii au avut ocazia înveţe, în cadrul  evenimentului “Meşteşugurile tradiţionale văzute prin ochi de cercetaş”, cum se confecţionează opincile, iile, icoanele şi cum se foloseşte războiul de ţesut.

 

Copiii învaţă să lucreze în echipă

Ion Năstăsoiu ne-a explicat că micuţii cercetaşi au parte de surprise plăcute, de jocuri, dar şi învaţă lucruri utile la fiecare acţiune. “Ne propunem să facem  o altfel de educaţie, vrem să îi formăm pe copiii ca şi grup. Copiii învaţă să lucreze în echipă, fiecare are o sarcină bine stabilită, fiecare este o rotiţă participantă într-un angrenaj, fără  de care grupul nu poate funcţiona. Asta prespune cercetăşia, este bazată pe pasiune, munca în echipă. Ne axăm pe activităţi care presupun o implicare financiară cât mai mică din partea părinţilor copiilor. Copiii au avut parte mereu de surprize şi la şcolile de iarnă, şi la camp, incluzând echitaţie, tiroliană, tir cu arcul, coborâre în rapel, jocuri amuzante sau activităţi în care li se dezvoltă abilităţile manuale.”, ne spune acesta.

La fiecare deplasare, pe lângă exerciţiul fizic, copiii învaţă ceva. Şeful Centrului Militar Judeţean (CMJ) Vâlcea, Iulian Truşcă, este şi el angrenat în acţiuni şi doric să le arate copiilor lucruri noi. Copiii au învăţat de la acesta să facă un adăpost de crengi în pădure, să se orienteze fără busolă sau cu ajutorul acesteia, pe hartă. Centrul are o echipă de lideri foarte dedicată şi implicată, care face cu pasiune totul şi îşi dedicăm mult timp pentru  a face lucruri de calitate pentru copii.

 

Directorul Adriana Statie, mândră de cercetaşi

Directorul Şcolii Gimnaziale nr.10 din Râmnicu Vâlcea, Adriana Statie, este mândră de cercetaşi, care se formează ca oameni şi învaţă lucruri utile. “Centrul Local Radu de la Amufaţi activează în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 10, are cercetaşi din şcoala noastră şi ne-au făcut să fim  mândri. Toate acţiunile lor dovedesc că iubesc natura, că îşi dezvoltă abilităţile şi multe competenţe, că au alături de ei de oameni minunaţi, care îi vor forma pentru viitor. Toate acţiunile în care s-au implicat au dovedit că sunt foarte bine organizate şi că au lăsat în urma lor multe cunoştinţe, multe sentimente şi grupuri bine formate. Nu aş discuta numai despre ce învaţă, ci despre faptul că se formează o mare familie a cercetaşilor, că se formează sentimentele de prietenie şi fair-play între ei, că învaţă lucruri minunate şi de aceea noi suntem foarte mândri” a spus directorul Şcolii Gimnaziale nr.10, Adriana Statie.  Chiar săptămâna trecută, elevii Şcolii nr.10 au avut o altă activitate importantă, care va da roade în viitor. “Vineri şi-au creat părculeţul lor în faţa şcolii şi au sădit pomişori şi flori, au plantat gard viu, asta ne demonstrează că ţin la natură, că vor să îşi lase amprenta şi că au nişte lideri de excepţie, cărora le mulţumim şi de care suntem foarte mândri” a mai declarat directorul Adriana Statie.

Părinţii sau copiii care doresc să afle mai multe despre Centrul Local Radu de la Afumaţi Râmnicu Vâlcea pot afla informaţii de pe siteul www.cercetasi-valcea.ro, pe facebook (https://www.facebook.com/ cercetasi.valcea)  sau direct la sediul de la Şcoala Gimnazială nr.10. Pentru înscriere se completează o adeziune, iar copilul va fi repartizat unei unităţi, conform ramurei de vârstă. Pentru cei care se înscriu există o perioadă de aspirantură, de 2-6 luni, în care copilul învaţă ce este cercetăşia şi se hotărăşte dacă merge mai departe. Dacă decizia este una pozitivă, atunci copilul depune promisiunea şi devine cercetaş “cu acte în regulă”.