Grădinița din Berislăvești, aproape de finalizare

În ultima parte a acestui an, în comuna vâlceană Berislăvești două proiecte sunt aproape de finalizare. Astfel, lucrările la grădinița cu program prelungit din localitate sunt în grafic și se vor termina în scurt timp. Urmează să se achiziționeze mobilierul necesar şi cei mici se vor muta în casă nouă, cel mai probabil în primăvara anului viitor, dacă situația pandemică o va permite. De menționat este faptul că grădinița cu program normal i-a primit pe copii încă din luna septembrie a acestui an, dar din cauza noului coronavirus și-a întrerupt activitatea. De zor se lucrează și la refacerea podului de pe Valea Țigăniei, cu fonduri guvernamentale destinate situațiilor de urgență. În aceste zile se toarnă platforma podului și vor mai rămâne de făcut gabioanele. (G.C.)