FOTO: TRAGEDIE LA BREZOI! Un bătrân a fost găsit carbonizat în interiorul casei

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, în jurul orei 08.06, în orașul Brezoi, cartierul Vultureasa, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din păcate, în timpul intervenției, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată, carbonizată.

La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 50 de mp.
Potrivit primelor informații, persoana carbonizată, un bărbat de 72 de ani, locuia singură. Incendiul s-a manifestat mocnit, fiind observat foarte târziu de vecini. Recent, potrivit spuselor vecinilor și ale surorii acestuia, bărbatul suferise o comoție cerebrală și avea o mobilitate foarte scăzută.
După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrică, suprasolicitată de sistemul de încălzire improvizat.