GHEORGHE GÎNGU: Precizări privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale de la Căminul din Bogdănești

În urma apariției în spațiul public a unei informații eronate, doresc să fac anumite precizări referitoare la proiectul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale de la Căminul din Bogdănești. Primăria Bujoreni este SOLICITANTUL pentru extinderea conductei de distribuție și alimentarea cu gaze naturale a acestui obiectiv public. Eu pot dovedi acest lucru cu acte (avizul tehnic și contractul – vezi foto jos), nu ca alții care vorbesc să se bage în seamă pe subiect. Pentru cei care doresc să vadă documentele în original, îi așteptăm la sediul Primăriei Bujoreni.
Personajul respectiv (nici nu merită să-i pronunț numele) a intrat deja într-o campanie electorală agresivă, iar toate informațiile pe care le lansează sunt false. Sigur, nu pot să nu mărturisesc faptul că am reale dubii cu privire la capacitatea sa de a întelege lucruri atunci când citește un document sau când i se explică. Din păcate, cred că nici schema logică nu-l ajută mult și astfel putem să-i acordăm circumstanțe atenuante pentru elucubrațiile pe care le lansează pe Facebook sau în spațiul public! Dar, vă rog, dragi cetățeni, nu mai aplecați urechea la tot felul de habarniști. Scopul lor este să pună mâna pe primărie și să distrugă tot ce am construit cu greu în acești ani pentru a reveni ei la putere, cu combinațiilor lor și promovarea intereselor personale sau de grup, țintind jefuirea bugetului public al comunei.
Așa cum v-am anunțat de nenumărate ori, proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Bujoreni – Specialitatea: rețele inteligente de distribuție gaze naturale” va fi realizat cu certitudine în comuna noastră, în ciuda piedicilor care ni se pun. Avem finanțare, avem contract semnat!
Trecând peste aceste aspecte, doresc să vă lansez din nou invitația de a petrece o zi în primărie alături de mine și de colegii mei pentru a vedea cum se face administrație la Bujoreni.
Doamne ajuta! Toate cele bune!

Gheorghe GÎNGU,
Primarul comunei BUJORENI