Gest de apreciat – Comuna Budești nu a solicitat bani la final de 2018

Comuna Budești este una dintre puținele UAT-uri din județ care nu a solicitat bani de la Consiliul Județean Vâlcea la finele anului trecut. Primarul Ion Vlădulescu a explicat pentru VTV de ce a recurs la acest gest de bun-simț:

“Sper ca presiunea pe care au făcut-o primarii din orașele mari să nu se reflecte doar în bugetele acelor orașe, ci în toate bugetele unităților administrativ-teritoriale. Și noi avem nevoie de bani, chiar dacă avem un buget bun. Și obligațiile noastre, investițiile, sunt mari și ele. Una este să vorbim despre o localitate cu 2 – 3 mii de locuitori și alta să spunem despre comuna noastră care are dublu și investiții foarte multe. Și eu pot face presiuni la Consiliul Județean, dar asta nu înseamnă că trebuie să îmi dea doar mie și cei care nu fac presiuni să rămână fără. Noi nu am solicitat bani la finalul anului 2018, am crezut că așa este corect. Sper, însă, că în momentul în care la Budești o să fie nevoie de finanțatare să fim înțeleși, și de cei care condus județul, și de primarii din alte localități. Eu nu cred că există un primar în România care să spună că nu este nevoie de bani, că acolo au tot ce le trebuie. Faptul că noi nu am solicitat la finalul anului trecut este un gest făcut din bun-simț. Am știut că sumele sunt foarte mici și că alte UAT-uri au mare nevoie de aceste sume”. (G.C.)