Gerul cuprinde Vâlcea

ANM a emis un cod portocaliu de ger, valabil în peste jumătate de țară începând de luni ora 03.00 până joi ora 10:00.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig, potrivit stiri.tvr.ro.
Din dimineața zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În S și S-E acestea vor deveni local abundente și vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.
ANM a emis și un cod galben de val de frig, valabil de duminică, ora 03.00, până joi ora 10.00, în restul regiunilor.
Valul de frig va cuprinde treptat toată țara, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului. Vântul va avea intensificări în medie cu 45-50 km/h în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55-65 km/h.