Gal-ul “Microregiunea Horezu” îl mulţumeşte pe Toma Peştereanu din Costeşti

Pentru primarul Toma Peştereanu din comuna Costeşti anul 2016 este destul de mulţumitor. Reuşeşte să finalizeze mai multe proiecte pentru care a muncit mult, dar şi pentru perioada următoare planurile sunt multe şi cu oportunităţi de dezvoltare a comunei pe care o reprezintă.

“Vom finaliza extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Bistriţa. De asemenea, ne-am propus să modernizăm cu fonduri europene, pe Măsura 7.2, drumul de legătură cu localităţile Bărbăteşti şi Pietrari, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri. Mai vreau să depun un proiect pe Grupul de Acţiune Locală “Microregiunea Horezu” pentru Şcoala Ferigile, care trebuie izolată termic şi are nevoie de o nouă centrală. Din ceea ce am înţeles, pot accesa până la 100.000 de euro pentru această investiţie. Până acum, am obţinut fonduri frumoase prin acest GAL. Am cumpărat un buldoexcavator, un UTV pentru stingerea incendiilor şi am renovat sediul primăriei, care arată foarte bine”, spune Toma Peştereanu.
Faptul că investitorii au început să dea târcoale comunei Costeşti, îl mulţumeşte pe edil care vrea ca zona sa se dezvolte. “Pe lângă o infrastructură bună, am dori să avem și zone de agrement și obiective care să atragă și să dezvolte turismul. Se va deschide o fabrică de prelucrare a lemnului, una de sucuri, una de carton, iar la Pietreni se va ridica un complex turistic. Este foarte important pentru noi şi comunitatea noastră, deoarece se vor asigura locuri de muncă, dar și bugetul local va fi mai consistent. Noi, administrația locală, le asigurăm investitorilor o infrastructură bună și utilități. Dorim să cumpărăm teren pentru înființarea unui obiectiv care să cuprindă un teren de fotbal, unul de tenis și o piscină. Acest obiectiv ar fi unul de interes pentru tineretul localnic, dar şi pentru cei care tranzitează localitatea”, conchide primarul Peștereanu.
(L.L.)