FOTO/VIDEO Singurul producător de rulote din România este la Vâlcea! Dinu Chindriș a gândit o afacere de succes și își va prezenta produsele la Romexpo, dar și în Germania

Din dorința de a se putea plimba atât la munte, cât și la mare cu un mijloc de transport propriu unde să și poată dormi, pentru a se putea bucura din plin de natură, un vâlcean a început să creeze rulote. În prezent, este singurul producător de rulote din țară și susține că își dorește să se extindă atât pe piața din România, cât și pe cea din străinătate.

Cei pasionați, îi vor putea admira lucrurile la un târg de profil care va avea loc la finele lunii la Romexpo, dar și la un târg de profil din Germania. Investitorul vâlcean a dorit încă de acum nouă ani să fabrice rulote mai mici decât cele obișnuite. A venit criza însă și a abandonat ideea, mai ales că în acea perioadă cererea era una foarte mică. Acum a început producția pentru trei tipuri de rulotă și este convins că afacerea o să meargă.


“Ideea este din anul 2009. Am pornit să o pun în practică alături de socrul meu care din păcate nu mai este. Voiam o rulotă mai mică, mai ușoară, să consume mai puțin autoturismul. Voiam o rulotă pe care să o poți duce ușor și la mare și la munte, doar să dormi în ea. Oricum și la iarbă verde tot afară stai. În 2013 am oprit afacerea pentru că nu mergea în România și era și criză. Acu am reproiectat-o pentru trei modele. Vom produce doar în serie, este greu să le facem personalizate. Vom avea un model de bază care are doar o ușă laterală, saltea, o trapă, este foarte ușoară pentru o familie formată din trei persoane. Este foarte ușoară, 300 de kilograme, se poate tracta cu orice mașină. A doua o să fie un model identic cu prima, doar că are în spate o gospodărie. Al treilea model este cu două uși laterale, bucătărie, suspensie independentă și alte facilități. Pentru a face așa ceva ai nevoie de multă dorință și de tehnologie. În România este mai greu pentru că nu există forță financiară și nici stilul de viață din Olanda, Germania sau alte țări europene unde oamenii vor să plece să se simtă bine în aer liber. Investiția este una destul de mare, dar încercăm să le vindem cât se poate de ieftin în momentul în care vom produce în serie. Se vor crea și locuri de muncă noi, între 5 și 10 în primă instanță”, ne-a declarat Dinu Chindriș, administratorul firmei Ader.

Rulotele fabricale la Râmnicu Vâlcea sunt făcute să dureze o viaţă, promit cei care le-au proiectat. “Este și greu, dar și frumos să facă așa ceva… Satisfacția este una mare când vedem produsul finit. Am mers cu o astfel de rulotă. Nici nu se simte pe mașină. Structura este făcută din oțel, un oțel special care să reziste la toate interperiile și la drumurile din România. În rest sunt materiale ușoare. Astfel de rulote sunt făcute să dureze. Dacă omul are grijă de ea, durează toată viața. Conceperea și realizarea prototipului a durat trei luni, dar acum în zece zile, maximum două săptămâni durează. Eu sper ca și românii să înceapă să prindă gustul concediilor cu rulotă. O poți lăsa oriunde, poți vedea orice”, spune Savian Merlan, proiectant rulote.


Prețul unei rulote pornește de la 5000 de euro, cea standard și se poate dubla în cazul uneia care are bucătărie și baie. În scurt timp va începe producția de serie. O astfel de rulotă se poate și închiria direct de la firma care o produce.



Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning