FOTO/VIDEO: Pregătiri de Paște la Olănești

Stațiunile vâlcene se pregătesc intens în această perioadă pentru vacanța de Paște. Gradul de ocupare este la capacitate, iar patronii hotelurilor și pensiunilor se întrec în oferte pentru atragerea turiștilor. Cele mai căutate sunt Călimanesti – Căciulata și Băile Olănești.


Spațiile care dețin spa-uri, care pregătesc petreceri surpriză sau drumeții sunt cele mai căutate. Stațiunea Băile-Olănești este gata să își primească turiștii pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale dar și a minivacanței de 1 Mai.


Peisaje de vis, apele termale, aer curat dar și cel mai mare SPA din Oltenia sunt principalele atracții apreciate de oamenii care vin din toate colțurile țării. Surprizele pregătite pentru Sărbătorile de Paște sunt multe. Turiștii vor avea parte de multe surprize. Îi așteaptă mâncăriuri tradiționale, concursuri pentru copii, seri cu muzică live pentru adulți, o cină festivă și un carnaval. Pentru două nopți de cazare și pensiune completă, turiștii au plătit sume începând cu 730 de lei. De asemenea, s-a putut opta pentru prelungirea sejurului cu minivacanța de 1 Mai.

“Am făcut cosmetizare, curățenie generală. Fetele de la bucătărie muncesc intens, s-au gândit la meniuri, au stabilit ce trebuie stabilit. Avem multe surprize pentyru turiști și nu puține. Îi vom aștepta cu mâncare tradițională. Cei care nu doresc să consume acest tip de mâncare au alte opțiuni. Îi așteptăm, de asemenea, cu muzică live, cu petrecere în ziua de Paște. Pentru copii am pregătit concursuri de găsit ouă de ciocolată, le vom da și numeroase premii. Pachetele speciale pornesc de la prețul de 730 de lei pentru două nopți cu cazare, pensiune completă, două, trei variante de meniu, plus cina de Paște. Cine a dorit a putut să își prelungească sejurul cu minivacanța de 1 Mai, prețul este identic. Vom organiza și un carnaval, vom face drumeții la râu, la biserică, în satele învecinate, vom avea un program complet. Avem și avantajul că lăcașele de cult sunt aproape”, spune Liliana Adamescu, reprezentant hotel Olănești.


Stațiuea Băile-Olănești se află la o distanță de 20 de kilometri de Municipiul Râmnicu Vâlcea. Este recunoscută în țară grație izvoarelor minerale iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase și clorurate, hipotone sau izotone de care dispune.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning