FOTO/VIDEO Performanţă la Ru Apollo! Perechea de dans sportiv Patrick Murăruș-Maya Grimberg este una dintre mai valoroase din țară, după sute de ore de muncă

Are doar 12 ani, dar deja este unul dintre cei mai vechi dansatori sportivi din Vâlcea. Patrick Murăruș, cel care face pereche cu Maya Grimberg, are deja în palmares multe trofee la nivel național, dar spune că muncește zi de zi pentru a ajunge campion mondial.


Patrick este dansator cunoscut în România, la doar 12 ani a cucerit numeroase titluri naţionale și Cupa României. Își amintește că primele antrenamente au fost pentru el o joacă, dar acum vrea să ajungă campion mondial. De câteva luni are o nouă parteneră, o mare speranță a dansului sportiv din Vâlcea. Maya are și ea ambiții mari.
“Nu îmi mai amintesc primele antrenamente, sunt 9 ani de atunci. Știu doar că mă jucam mai mult. E greu să ajungi la un nivel mare, sunt multe antrenamente, multă muncă. Chiar dacă este greu, nu vreau să renunț. Vreau să ajung campion mondial, și apoi antrenor. Este foarte important să te înțelegi foarte bine cu partenera, campionatele din țară sunt foarte echilibrate, toate puternice. Una pesta alta, îmi place și fotbalul, dar nu renunț niciodată la dans”, spune Patrick Murăruș, dansator sportiv.


“Este un sport foarte frumos. L-am început ca pe un hobby și mi-a plăcut foarte mult. Ajungi să te cunoască toată lumea, să îmbraci cele mai frumoase rochițe. Vreau să practic mult timp dansul sportiv și să ajung campioană națională, apoi să antrenez și eu. E foarte frumos să lucrez cu Patrick, este un dansator foarte bun”, completează Maya Elena Grimberg.


1000 de euro un costum de concurs

Dansul sportiv este un club costisitor și care implică multă muncă, alături de talent. O spun tehnicienii de la clubul Ru Apollo, dar și părinții copiilor care practică acest sport. “Este foarte greu din punct de vedere financiar pentru părinți. Un echipament de concurs costă de la 1000 de euro în sus. Până acum a fost puțin mai ușor, acum începe greul. Mulțumirea este că rezultatele sunt pe măsură. Am vrut ca fata mea să facă dans sportiv. Și mie mi-a plăcut să dansez când eram mică, dar nu am avut puterea financiară să merg la un club. Și atunci mi-am dorit ca Maya să îmi urmeze visul”, ne-a declarat mama Mayei, Lodedana Grimberg.


“E vorba de talent și multă muncă” – Alex Runceanu

Clubul vâlcean de dans, Ru Apollo, este unul dintre cele mai vechi din România. S-a afiliat la Federația Română de Dans Sportiv încă din anul 1991, în momentul în care mai erau în țară doar alte șapte cluburi cu un astfel de profil. “De la inițiere la performanță este un drum foarte lung. Depinde foarte mult de ceea ce faci și cât de mult te dedici pentru dans. Patrick a început de la trei anișori, acum în aprilie împlinește 12 ani, deci drumul lui are multă istorie ca să spun așa. La început era doar un ghemotoc, dar așa, ușor-ușor, dansul sportiv s-a lipit de el. Așa trebuie, nu este nevoie să fie forțați copilașii. Prima dată lucrăm la disciplină, apoi ei prind gustul. Îi ducem în deplasări, au și spectacole. Ajung să cunoască alți dansatori din Bulgaria, din Moldova, din Germania, se leagă prietenii între ei. Patrick a vrut, a și putut, a ajuns să câștige Cupa Românei, a fost de multe ori vicecampion național. Acum ei formează o pereche de temut în țară, dar și în străinătate. Antrenamentele cresc în intensitate treptat. La început copii vin de două ori pe săptămână, câte o oră și se ajunge la antrenamente zilnice, chiar și la final de săptămână. Se poate ajunge să trăiești din dansul sportiv, noi asta am făcut. Mama a început să predea imediat după Revoluție. În anul 1991 ne-am afiliat la federație, atunci nu era un alt club în județ, iar în țară erau doar câteva. E drept că am avea nevoie de un sprijin, mai mult decât putem face noi ca părinți sau ca îndrumători. Sunt și copii care se pierd pe parcurs. Vin câțiva ani, apoi părinții îi orientează către altceva. Sunt și care merg mai departe, dansează și în liceu, poate și după, apoi predau într-un club puternic”, ne-a declarat tehnicianul Alex Runceanu, unul dintre cei mai apreciați antrenori de dans sportiv din România.


Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning