FOTO/VIDEO Imagini incredibile! Râul Luncavăţ a ieşit din matcă şi a distrus zeci de case şi maşini

UPDATE: Marin Florian, prefectul judeţului Vâlcea:
“O ploaie torenţială (cca 70 litri/mp), ce a căzut, începând cu ora 12.00, a făcut ca Râul Luncavăţ să se revarse, iar torenții să angreneze aluviuni atât pe DJ 665 Horezu-Polovragi, cât și in curțile locuințelor.
Din primele estimări, pe care le-am realizat pe teren, împreună cu primarul localității, dl Daniel Achim Baluță, sunt afectate circa 50 de locuinte. Cea mai grea situație este în satul Izvorul Rece și în centrul comunei.
În zona acționează lucrători și utilaje ale ISU Vâlcea, ABA Olt, RAJDP și de la o societate comercială.
În funcție de cele constatate, urmează a se întruni și Comitetul Local pentru Situații de Urgenţă Vaideeni.
De precizat este şi faptul că județul nostru se va afla până la ora 15.30 sub incidenta unui cod PORTOCALIU de averse”.

UPDATE: Sunt afectate 30 de gospodării de ieșirea din matcă a Luncavățului şi 10 de autoturisme avariate.

Dezastru azi, 21 iunie, 2018, cu doar două zile înainte de Festivalul Păstoresc “Învârtita Dorului” în comuna Vaideeni. Ca urmare a viiturii, au fost inundate mai multe gospodării, avariate autoturisme şi blocat traficul auto (pământ). Râul Luncavăţ a ieşit din matcă în urma ruperii de nori din zona de munte. Patru echipaje ISU Vâlcea se deplasează la fața locului.

“Judeţul Vâlcea se află sub Avertizare de Cod Galben de precipitații abundente.
La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea s-a operaţionalizat grupa operativă pentru monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. În acest momet 4 echipaje se deplasează la Vaideeni. Deocamdată sunt solicitări pentru apă în mai multe gospodării din Vaideeni” – ISU VÂLCEA. (L.L.)