FOTO/VIDEO GAUDEAUMUS IGITUR: Universitatea Constantin Brâncoveanu Rm. Vâlcea – Ceremonie de deschidere a anului universitar! Studenţii cei mai buni au primit diplome de merit!

Universitatea Constantin Brâncoveanu Rm. Vâlcea şi-a deschis porţile, pentru a 28-a oară, studenţilor şi masteranzilor din Piteşti, Brăila şi Rm. Vâlcea. Ca de fiecare dată, evenimentul a fost marcat de prezenţa unor înalte oficialităţi locale: Prefectul Florian Marin, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea – Adrian Buşu, viceprimarul Râmnicului – Carmen Preda, inspectorul de management din ISJ Vâlcea – Adina Dobrete, Adrian Mihăilă – administrator public CJ Vâlcea, Deputaţii – Dana Oteşanu, Eugen Neaţă, Ovidiu Ştefan Popa, Vasile Cocoş, senatorul Bogdan Constantin Matei, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor.


La Piteşti şi Rm. Vâlcea, evenimentul a fost deschis de către prof. univ. dr. Ovidiu Puiu, care s-a adresa din poziţia de rector al Universităţii, într-o perioadă complexă şi contradictorie din mai multe puncte de vedere: “Începem azi un nou an universitar. Foarte mulți dintre cei invitați azi sunt prezențe obișnuite la acest eveniment. Nu pot, însă, să nu fac remarca tristă că în an centenar România înregistrează o nouă premieră, deschide un an universitar fără ministru. Și mai trist este că se întâmplă în urma unui act care demonstrează că românismul, despre care vorbim de la 1856 nu a dispărut nici acum. Dacă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătești, atunci merită. Universitatea Constantin Brâncoveanu este o instiutuție care de peste un sfert de veac a încercat și zic eu a și reușit, să-și ducă la îndeplinirea misiunea. Avem peste 20.000 de absolvenți, mulți dintre ei ajunși în posturi înalte. Noi am făcut tot ce am putut să nu-i dezamăgim pe cei care au ales universitatea noastră. A fost un proiect privit mai degrabă cu scepticism acum mai bine de 25 de ani. Azi suntem una din instituțiile de învățământ acreditată și care se bucură de aprecieri.

Chiar dacă contexul nu este unul senzațional, noul începem noul an universitar cu optimism, mai ales la Vâlcea unde este un an foarte bun din punct de vedere cantitativ, sper eu și calitativ. Din păcate nu trăim într-o perioadă bună din punct de vedere al învățământului, România este țara cu cel mai mare număr de analfabeți. Vorbim foarte mult despre creștere economică și foarte puțin despre dezvoltare economică. Poate cu nmai mulți oameni pe băncile facultății vom ajunge să înțelegem mai bine aceste sintagme cărora unora le sunt foarte dragi în discursurile publice. Cred că cea mai mare problemă a României în ceea ce privește învățământul este punerea în balanță ceea ce formăm noi pe băncile facultăților și ceea ce se întâmplă pe piața forței de muncă. Nu este foarte simplu pentru că cei care ies de pe băncile facultăților nu vor mai lucra în România și pentru România. Jumătate din forța activă din România nu mai lucrează în România. Un lider a folosit sintagma că școala românească crează idioți. Este o mare greșeală, chiar o crimă pentru că fără educație nu poți să vorbești despre competitivitate, nu poți vorbi nici de existență. Încet, dar sigur începem să ne reîntoarcem la normalitate, să vorbim cu mîndrie despre România în general și despre educație în special. Poate de aici pleacă și optimismul meu. De doi ani începem să vorbim din nou de Patrie, de Imnul Național, termeni pe care acum 15 ani ne era rușine să-i rostim. Indiferent de proiectele globale, noi vorbim în Uniunea Europeană despre țări și state independente, despre națiuni, despre economii naționale. Toate succese economice se realizează de oameni, chiar dacă acum se folosesc multe mașinării, și ele sunt conduse tot de oameni. Noi, ca universitate, suntem în prim planul cercetării științifice naționale și internaționale, adică încheiem în acest an un proiect cu finanțșare europeană, încheiat direct la Comisia Europeană care a adus pe masa studenților un curs de dezvoltare regională. De asemenea, în acest an am câștigat o competiție acerbă un proiect care vozează susținerea tinerilor cercetători, adică pe cei sub 40 de ani. A fost o competiție cu peste 170 de proiecte. Au fost declarate câștigătoare doar 17 și noi suntem printre câștigători. Cred că un alt punct forte al Universătății Constantin Brâncoveanu din ultimii ani, pe care-l cpntinuăm și în acest an, este deschiderea internațională. Avem contacte cu peste 30 de universități din Europa și de peste ocean. Asta înseamnă burse și stagii de pregătire în străinătate. Am reușit să rezistăm, să avem amfiteatre pline și să nu cedăm. Pentru acest lucru le mulțumesc celor care au ales universitatea noastră. Suntem o structură care nu primește bani de la statul român, ci dă bani la statul român. Vom face tot posibilul să-i pregătim pe studenți pentru o lume concurențială!”.

Autorităţile prezente au susţinut discursuri de susţinere pentru studenţii care au paşit pragul acestei universităţi de prestigiu şi le-a urat un nou an plin de realizări. De asemenea, studenţii merituoşi au primit diplome de merit pentru rezultatele excepţionale.