FOTO/VIDEO Fum dens la restaurantul Flamingo din zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea. Angajații s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit în această dimineață de duminică, 7 iunie, la restaurantul Flamingo, din zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, a mobilizat forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Vâlcea, la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru gestionarea situației create în bucătăria unității.
„Pompierii militari vâlceni intervin, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui restaurant din zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea”, a transmis maiorul Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
La scurt timp după sosirea echipajelor, pompierii au constatat că incendiul nu se manifesta cu flacără deschisă, însă în interior existau degajări importante de fum și funingine.
„Incendiul nu se manifestă cu flacără, dar sunt degajări de fum și funingine. Se procedează la ventilarea spațiului și înlăturarea efectelor negative”, a precizat maiorul Sorin Albinaru.
Personalul restaurantului s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție, astfel că nu au fost înregistrate victime. Totuși, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a acordat asistență medicală unei persoane care a suferit un atac de panică în urma incidentului. Persoana asistată de echipajul SAJ a refuzat transportul la spital.
Intervenția pompierilor a continuat pentru ventilarea spațiului și eliminarea fumului acumulat în interior, urmând ca, după finalizarea operațiunii, să fie stabilită cauza producerii evenimentului.
Incendiul este lichidat.
Cauza probabilă: aparat de gătit lăsat nesupravegheat.
