FOTO Pleacă sau rămâne la SCM Râmnicu Vâlcea? Bogdan Rusu, în fața unei decizii importante pentru viitor
Viitorul lui Bogdan Rusu rămâne unul dintre subiectele de interes din jurul SCM Râmnicu Vâlcea. Atacantul care a fost principalul om de gol al echipei în ultimele două sezoane mai are contract doar până la 30 iunie 2026, iar în perioada următoare ar putea lua o decizie importantă pentru continuarea carierei.
Golurile și evoluțiile constante din tricoul SCM-ului nu au trecut neobservate. În iarnă, atât CSM Slatina, cât și CSC Șelimbăr au încercat să îl transfere, iar în această vară interesul pentru atacant pare să fie și mai ridicat.
Potrivit informațiilor noastre, una dintre variantele aflate pe masă este CS Ștefănești, formație cu care fotbalistul ar fi ajuns deja la un acord de principiu. Deocamdată însă nu există un anunț oficial, iar inclusiv varianta unei continuări la Râmnicu Vâlcea rămâne posibilă.
În vârstă de 35 de ani, Bogdan Rusu are în spate o carieră bogată în fotbalul românesc. Atacantul a evoluat inclusiv la FCSB, club pentru care a bifat prezențe în sezonul 2022-2023, dar și la echipe precum Farul Constanța, Petrolul Ploiești, CS Mioveni, Dunărea Călărași sau Gloria Buzău.
Experiența acumulată în primele două ligi l-a transformat într-un jucător important pentru orice formație care își propune obiective îndrăznețe.

