FOTO/VIDEO Expoziţia de fotografie “La Conac, toamna” expusă la Galeria de Artă Cozia Pasaj din Râmnicu Vâlcea

Timp de trei zile, la finele lunii octombrie, artiști din toată țara, dar și din străinătate s-au reunit la o tabără de artă fotografică, la Conacul Bălceștilor din Comuna Nicolae Bălcescu. Creațiile lor au fost expuse la Galeria de Artă Cozia Pasaj din Râmnicu Vâlcea.


Artiștii prezenți la eveniment, toți premiaţi la saloane internaţionale de fotografie au dezvăluit frumuseţile aflate în interiorul şi împrejurimile Conacului Bălceştilor, punând în valoare patrimonial cultural-material din cadrul ansamblului muzeal şi de pe Valea Topologului. Fotografiile realizate toamna în luna octombrie au oferit cele mai bune momente pentru a imortaliza anotimpul preferat al fotografilor.


“Este un proiect care a ajuns la cea de-a treia ediție. A fost un proiect preluat și dezvoltat de noi. Se face o selecție a celor mai frumoase imagini și se face un vernisaj. Aceste fotografii vor ajunge și în alte orașe ale României. În acest an am avut participanți din mai multe țări ale lumii. Pentru noi este o zi specială. Noi la Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu vrem să amintim de generația paașoptistă care a avut un proiect pentru România. Noi mereu amintim și de generația de aur din 1948”, spune Toni Chelcea, manager Memorialul Nicolae Bălcescu.


“Este o inițiativă a domnului director de la muzeu. Fotoclubul nostru are deja o tradiție. Dânsul a preluat această ediție, ne-a invitat și la o tabără de toamnă, atunci când este un décor minunat cum cred că se observă șI din fotografiile noastre. Le mulțumesc celor care au participat, din România sau din alte țări ale lumii”, completează Ioan Ciobotaru, președinte Fotoclubul Florea de Colț.


Expoziția, ajunsă la cea de-a treia ediție a fost organizată de Memorialul Nicolae Bălcescu si fotoclubul „Floarea de Colt” din Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning