Deputatul Vasile Cocoş susţine iniţiativa legilsativă pentru creşterea salariului de la 1 Ianuarie 2019

Deputatul social-democrat Vasile Cocoş susţine iniţiativa legilsativă prin care salariul minim brut ar urma să crească de la 1.900 de lei pe lună, cât este de la începutul acestui an, la 2.080 de lei pe lună, pentru toţi angajaţii, cu excepţia persoanelor cu studii superioare şi cu minimum 15 ani vechime, pentru care este stabilit nivelul de 2.350 de lei pe lună.

Guvernul va aproba în şedinţa de vineri noua majorare a salariului minim pe economie, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a declarat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.
“Vom mai avea astăzi o discuţie pe tema salariului minim pe economie, inclusiv la reuniunea pe care o vom avea la Bruxelles pe tema preluării preşedinţiei UE, şi va fi dezbătut şi aprobat vineri în şedinţa de Guvern. Atunci vom avea forma finală. Ce pot eu să anticipez este că va intra în vigoare de la 1 ianuarie”, a arătat ministrul.
Ministrul a adăugat că, în mod clar, anul viitor vor fi aplicate majorările salariale prevăzute de Legea salarizării unice.
Salariul minim urmează să fie diferenţiat în funcţie de studii, după cum a anunţat, la începutul lunii noiembrie, Olguţa Vasilescu, fostul ministru de resort.
Totodată, aceasta a reiterat că, potrivit Legii salarizării în sectorul bugetar, din 2019 salariile vor creşte cu 25% din diferenţa între ce este acum în plată şi grila din 2022 aferentă fiecărei familii ocupaţionale. (Sursa www.agerpres.ro).