FOTO/VIDEO: După trei ani de așteptare, SENS GIRATORIU pe DN 7, la Budești!

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu încearcă de 3 ani să găsească o soluţie pentru descongestuionarea traficului pe DN 7, în zona Peco Boromir. Soluţia găsită este amplasarea unui sens giratoriu la Budești, asigurând accesul spre şi dinspre toate direcţiile.

“Scriam în urmă cu trei ani ministerului de resort, dar și „drumurilor naționale” – CNAIR, despre necesitatea unor lucrări pe drumurile naționale, care traversează județul Vâlcea.
Ceream atunci, realizarea a patru sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului pe DN 67 și DN 7, două dintre acestea realizându-se deja.
Astăzi, pot spune că și cel de-al treilea, de la „punctul de control, de lângă unitatea militară din Budești”, intersecția DN 7 cu DN 67, devine realitate, întrucât au început lucrările pregătitoare instalării acestui sens giratoriu.
Acest lucru nu poate decât să ne bucure deoarece, pe lângă faptul că răspunde solicitării unui număr important de vâlceni, prin realizarea acestei investiții se fluidizează traficul în această zonă extrem de aglomerată a județului Vâlcea”, precizeată Constantin Rădulescu.