FOTO/VIDEO Donație pentru copiii cu autism

Ajutor mai mult decât necesar din partea Clubului Rotary din Râmnicu Vâlcea pentru copiii cu autism din municipiu. Membrii clubului au donat centrului destinat recuperării celor ce suferă de această tulburare din fosta Grădiniță nr. 3 din Nord mai multe echipamente și materiale didactice speciale care să îi ajute pe cei care lucrează aici în lupta lor pentru a le oferi autiștilor un viitor.


În total, peste 25 de mii de lei au investit cei de la Rotary în aceste echipamente și materiale didactice destinate copiilor cu autism, beneficiari ai unității care aparține Centrulului Școlar de Incluziune Băbeni. Banii provin din donații, pe care clubul le-a adunat la balul organizat special în acest scop la finalul lui 2017. S-au achiziționat materiale de logopedie, didactice, jucării senzoriale, consumabile pentru artterapia, sistem audio, video proiector, imprimantă, televizor, computer, bicicletă ergometru, bandă de alergat și diferite produse necesare dotării sălii pentru kinetoterapie.


“Abia așteptăm să vedem bucuria copiilor. Au devenit foarte curioși când au văzut că aducem materialele. O să-i ajute în dezvoltarea lor. Sunt jocuri speciale pentru copii cu nevoi speciale. Avem inclusiv aparate care le vor corecta mersul și alte materiale utile. Mulțumirea sufletească ste imensă. Oamenii sunt mulțumiți de ceea ceea ce văd”, ne-a declarat Mădălin Mihai, președinte Clubul Rotary Rm. Vâlcea.


“Am fost mai demult într-o delegația condusă de președintele nostru și am văzut care erau nevoile, cred că am reușit în mare măsură să acoperim ceea ce ne-au cerut specialiștii și cadrele didactice. Mulțumirea sufletească este mare, de asta ne-am asociat în acest club, să facem bine. Cu asta se ocupă Clubul Rotary în Vâlcea și în toată țara”, completează Bogdan Pistol, membru Clubul Rotary Rm. Vâlcea.


Autiştii sunt copii frumoşi, aparent normali. Trăiesc însă în lumea lor şi nu pot comunica la fel ca toţi ceilalţi copii. Unii au abilităţi artistice deosebite, alţii o inteligenţă peste medie, dar pentru a-şi descoperi aceste abilităţi care îi fac speciali, au nevoie de ajutor. Acesta a fost și scopul pentru care, în urmă cu 6 ani, în fosta grădiniță din nordul municipiului au fost înființate mai multe clase destinate acestor copii.
“Vreau să le mulțumesc celor care sunt alături de noi. Ați făcut un lucru extraordinar. Fiecare cărămidă adăugată la fundamentul educației este una importantă. De tot ceea ce vedeți aici vor beneficia 60 de copii, cadrele didactice, părinții și toată lumea implicată în această activitate”, a declarat Dan Cârceag, director general Centrul Școlar de Incluziune Băbeni.


“Vă doresc o primăvară frumoasă și vă mulțumim pentru implicarea deosebită. Le mulțumim mult donatorilor. Tot ce s-a cumpărat o să fie folosit cu multă plăcere. Este prima dată când dispunem de astfel de materiale didactice. Vom folosi sala și pentru terapii diverse. Acum vom putea oferi toată gama de terapii pentru copiii cu autism și nu numai”, completează BOGDAN DARIE, director adjunct Centrul Școlar de Incluziune Băbeni. Părinții copiilor care frecventează această instituție de învățământ, alături de cadrele didactice, au fost însă cei mai încântați. “Pentru noi părinții este important că suntem și noi văzuți, la nivel de promisiuni suntem sătui. Pentru copii sunt jucării. Terapiile se fac prin jocuri. Pentru ei este o bucurie. E foarte important să aibă cu ce să lucreze”, a spus cu emoție Hermina Tâlvâc, reprezentant părinți.
“Puteți veni oricând cu plăcere cum vom lucra cu aceste materiale. Copiii cu autism au diverse tulburări și aceste noi materiale îi vor ajuta foarte mult. Așteptările sunt mari de la toată lumea, în special de la părinți dar contează și gravitatea afecțiunilor. Poate ar fi bine ca pe viitor acești copii să beneficieze și după-masă de terapii”, au spus și cadrele didactice. Reprezentanții Clubului Rotary au promis că îi vor ajuta în continuare pe cei 60 de beneficiari ai centrului destinat recuperării celor ce suferă de autism.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning