FOTO/VIDEO Asociaţia Mămici Din Vâlcea a împărţit bucurie în casele familiilor defavorizate

Asociaţia Mămici Din Vâlcea a început de aproximativ două săptămâni să împartă zâmbete şi bucurie în casele unor familii defavorizate din judeţul Vâlcea, dar şi la centrele de zi pentru copii. Mămicile din asociaţie şi-au canalizat toată energia alături de elevii Liceului Sanitar Antim Ivireanul şi au dezvoltat o poveste care a prins contur.


Proiectul de anul acesta pentru Paşte a constat în strângerea de alimente neperisabile în marketurile Anabella, iar acestea au ajuns la familii din Păuşeşti, Băbeni, Olanu, Centru de zi pentru Copii-Orleşti, la multe familii cu copii fără posibilităţi, dar şi la bătrâni din localitatea Pesceana – satele Ursoaia, Lupoaia, Predeşti, Negraia, şi din localitatea Roeşti.


“Proiectul de Paşte de anul acesta a fost o reală provocare pentru toți cei implicați, dar efortul tuturor a fost răsplătit înzecit! Pentru toată munca depusă, am primit multe zâmbete, îmbrățisări sincere, sărutări de mână, vorbe tremurânde de emoție, lacrimi ce ascund multe nepuținte! Imaginile de pe teren ilustrează lipsurile materiale, lipsa speranței de mai bine şi ale neputinței din pricina vârstei înaintate! Am întâlnit persoane vârstnice şi neputincioase sau familii cu mai multi copii care traiesc în condiții greu de imaginat! Vă mulțumim tuturor pentru implicare, fiecare gest al vostru a contat şi o să conteze pentru noi tot timpul, vă mulțumim pentru susținerea necondiționată! Mulțumim pentru sposorizari Annabella Retailla retail si Bozo Air Fresh! Mulţumim şi părintelui Silviu şi soţiei Irina care ne-a îndrumat în tot acest timp”, este mesajul pe care îl transmite Denisa Matei-Asociaţia Mămici Din Vâlcea.

Annabella Retail și Bozo Air Fresh au sponsorizat,Mulți vâlceni alimente și dulciuri au donat,Elevi de la liceul Sanitar au ajutat,Iar echipa mamelor s-a implicat.Pregătirea proiectului de Paște o lună a durat, Pe multe etape s-a desfășurat,Veselie, fericire și lacrimi s-au cumulat,La final cu toții s-au bucurat.Multe familii s-au vizitat,Copii, bătrâni… toți din mediul defavorizat.Datorită părintelui Silviu și preotesei Irina s-au identificat,Și astfel din casă în casă am colindat.Vom reveni la ei cu drag și de nevoie,Vom reveni cu inima deschisă și de bunăvoie.Iar la final vă mulțumim cu mare recunoștință,Să fim uniți, să privim cu credință! ❤️Sărbători fericite!

Gepostet von Asociatia Mamici Din Valcea am Sonntag, 1. April 2018


Fotografiile sunt mai mult decât elocvente pentru ceea ce realizează aceste mămici pentru copii orfani, copii cu posibilităţi precare, pentru bătrâni singuri şi fără posibilităţi.
Şi pentru că mesajul Asociaţiei Mămici Din Vâlcea este povestea evenimentului, îl redăm în continuare:


“Annabella Retail și Bozo Air Fresh au sponsorizat,
Mulți vâlceni alimente și dulciuri au donat,
Elevi de la Liceul Sanitar au ajutat,
Iar echipa mamelor s-a implicat.
Pregătirea proiectului de Paște o lună a durat,
Pe multe etape s-a desfășurat,
Veselie, fericire și lacrimi s-au cumulat,
La final cu toții s-au bucurat.
Multe familii s-au vizitat,
Copii, bătrâni… toți din mediul defavorizat.
Datorită părintelui Silviu și preotesei Irina s-au identificat,
Și astfel din casă în casă am colindat.
Vom reveni la ei cu drag și de nevoie,
Vom reveni cu inima deschisă și de bunăvoie.
Iar la final vă mulțumim cu mare recunoștință,
Să fim uniți, să privim cu credință! ❤️
Sărbători fericite!”.