FOTO/VIDEO Arta în tranșee la Muzeul Județean Vâlcea

Muzeul Județean Aurelian Șacerdoțeanu din Râmnicu Vâlcea este gazda unei expoziții inedite. Cristian Dumitru, un colecționar din București, expune peste 200 de piese confecționate în timpul celor două războaie mondiale de către soldații români care au participat la ele.

Obiectele ornamentale expuse la muzeu sunt confecționate din proiectile, cartușe, obuze, grenade sau alte piese de armament din cele două războaie mondiale. O piesă de excepție și cea mai mare din expozițe este o pală de elice de avion IAR 39, cu o poveste interesantă și care păstrează încă vopseaua originală din perioada războiului. Un alt exponat spectaculos este o măsuţă pentru fumat realizată din tub de proiectil de tun, calibrul 203 mm, cu mânere din tuburi de cartuşe de mitralieră grea, calibrul 14.5 mm și cu inscripția 1940-1945.


Cristian Dumitru, inginer electronist din București, spune că a strâns cu greu această colecție la care nu ar renunța niciodată. ”Este o colecție adunată în pste 27 de ani. Mi-am dorit să strâng doar din România. Este adevărat că unele dintre ele au și alte inscripții, dar au fost luate tot din România. Din păcate le-am cumpărat la a patra, a cincea generație și s-au pierdut poveștile originale. Am avut propuneri să vând colecția, dar nu le-am luat în seamă. Să nu vă gândiți că au o valoare foarte mare, unele dintre ele le-am recuperate de la centrele de fier vechi. M-am bucurat că am putut să le iau, e o bucățică de istorie.”, ne-a declarat Cristian Dumitru, colecționar.

”Cristian Dumitru a binevoit să treacă și prin urbea noastră și să ne bucure cu această colecție. Probabil nu este un curent artistic, ci doar un hobby. Se pot vedea diverse piese spectaculoase”, completează Claudiu Tulugea, manager Muzeul Județean de Istorie Aurelian Sacerdoțeanu. Expoziția va rămâne la Râmnicu Vâlcea timp de două luni.


Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning