FOTO/VIDEO: Accident grav pe DN 7 la Brezoi! Un bărbat și-a pierdut viața, altul în stare gravă la spital

În această dimineață, la ora 03.55, un accident rutier grav a avut loc pe DN 7, în localitatea Brezoi. Conform IPJ și ISU Vâlcea, șoferul unei utilitare a intrat frontal într-un camion staționat pe drum pentru degajarea carosabilului aluviunile aduse de precipitații pe versanți.
“În urma impactului șoferul utilitarei în vârstă de 22 de ani și pasagerul din dreapta în vârstă de 22 de ani au rămas încarcerați suferind multiple leziuni. După efectuarea manevrelor de descarcerare, ambele victime au fost extrase din cabina autoturismului. O victima a fost preluata de către echipajul SMURD și transportată la CPU Brezoi, iar a doua victima a fost predata la echipajul SAJ. Din păcate medicul de la ambulanță a declarat decesul acestei, rănile suferite fiind incompatibile cu viața”, au precizat pompierii vâlceni.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier.