FOTO: Accident la Râureni. Lotul de sportivi ai ISU au salvat trei oameni

Salvatorii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați pentru intervenție pe Strada Râureni, acolo unde un automobil s-a răsturnat. La fața locului au fost trimise două ambulanțe ale SAJ și o autospecială de stingere și modul de descarcerare. În urma producerii accidentului, cei trei ocupanți ai autoturismului au suferit multiple leziuni. Au fost scoși din autoturismul răsturnat de către membrii lotului sportiv al ISU Valcea care se aflau în zonă, în drum spre o competiție la care urmau să ia parte. Ocupanții autoturismului au fost predați echipajelor SAJ, pentru a fi transportați la UPU Vâlcea unde au primit îngrijiri suplimentare. “Din primele verificări efectuate se pare că ar fi vorba de o coliziune între 2 autoturisme pe DN 64, în localitatea Râureni, unul dintre acestea răsturnăndu-se. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier. Nu sunt probleme de trafic”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.