FOTO: Schitul Fedeleșoiu din Dăești, oază de liniște și istorie

La câţiva kilometri distanţă de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în Comuna Dăeşti, se află unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Oltenia – Schitul Fedeleşoiu.


Așezat pe o fosta cetate medievala, schitul are o istorie aparte. Construcţia la Schitul Fedeleşoiu a fost începută de Grigore Ghica Voievod în anul 1673 și terminată de Mitropolitul Varlaam în anul 1700. El are o frescă interioară păstrată în totalitate încă de la ridicarea lăcaşului de cult. Marele of al localnicilor este că schitul nu este inclus într-un circuit turistic. Autorităţile locale au încercat de ani buni să atragă fonduri europene pentru reabilitarea lui, dar şi pentru includerea într-un circuit turistic. Lăcaşul de cult este monument istoric de categorie A.
“Mai avem de restaurat clopotniţa pentru că în anul 1802, în timpul celui mai mare cutremur înregistrat în România s-a retezat. Înaintaţii au ridicat-o din lemn. Din anul 2011 avem documentaţia, avem autorizaţia de construire şi ţinem legătura cu Institutul Naţional al Patrimoniului cu care avem credinţa că ne vom înţelege mai bine în acest an şi vor începe lucrările de restaurare. Trebuie să salvăm clopotniţa pentru că riscurile sunt majore în cazul unei furtuni mai mari. Noi am vrea să o restaurăm prin forţe proprii dar nu avem voie să ne băgăm pentru că nu suntem specialişti. În ceea ce-i priveşte pe turişti, au ce vedea la noi. Gândiţi-vă doar că avem singura pictură de la finalul secolului XVII care să păstrează integral de la intrare până în Sfântul Altar”, spune Gheorghe Bănicioiu, preot Schitul Fedeleşoiu.


“Noi încercăm încă din 2012 să introducem schitul într-un circuit turistic. Ni s-a cerut de la Ministerul culturii anumite documente, noi le-am trimis… Trebuie să ajungă într-un circuit monahal, aici ar avea turiştii ce să viziteze. Rămâne doar să fim sprijiniţi, băgaţi în seamă de Ministerul Culturii. Vom încerca să accesăm şi accesarea de fonduri europene pentru a face lucrări de restaurare”, completează George Popolan, fost primar Comuna Dăeşti.
Piatra și cărămida de construcție pentru schit au fost aduse din ruinele castrului roman de la Rădăcinești. A fost zugrăvită „în fresco“ de către Mitropolitul Varlaam în anul 1792 și i s-au mai adăugat chilii în anul 1836.

Gabi Cârjaliu