FOTO Povestea Mariei Torok, scrisă de Gheorghe Stamate! Cartea “Povestea unei mari handbaliste… sau steaua care nu apune niciodată” o să fie lansată pe piață în scurt timp

“Împreună cu prietenul şi colegul meu, Gabi Cîrjaliu, dorim, stimaţi cititori, să vă spunem, povestea unei mari handbaliste, în felul ei unică, pe care nu o dată am numit-o regina handbalului românesc, am admirat-o în terenul de joc, ne-a încântat sufletul cu talentul şi inteligenţa sa.


Opriţi-vă o clipă din tumultul vieţii cotidiene şi citiţi-o cu mare atenţie şi suntem siguri că vă veţi aminti de aerienelelui Mori, atunci când plutea ca o pasăre a cerului peste semicercul advers şi înscria goluri, eleganţa în joc, a la Dobrin, intuiţia pasei, driblingul derutant, greu de oprit de apărarea adversă, colaborarea cu fetele din teren. Noi am cunoscut-o în amurgul unei zile de februarie, când am pus temelia acestei povestiri, spusă, cu o infinită candoare, de însăşi, Mori Török. Este o mare plăcere să stai la istorisire, cu eroina ta, să-i urmăreşti focul de iubire care se aprinde în priviri atunci când vorbeşte despre casa părintească din oraşul Sf.Gheorghe, oraşul dintre dealuri, cu păduri, verdeaţă multă, cu parcuri frumoase şi civilizaţie, acolo unde a văzut lumina zilei la 25 ianuarie 1959, într-o familie de oameni simpli, doi tineri, plecaţi din satele lor la vârstă fragedă, în căutarea unui loc de muncă, la oraş”.


A începe o carte pe care iubitorii sportului din Vâlcea şi nu numai, nu o pot rata. Este vorba despre povestea celei mai spectaculoase handbaliste care a evoluat vreodată la Râmncu Vâlcea şi la Naționala feminină a României, Morico Torok Duca. Cartea crisă de regretatul şi valorosul jurnalist, Gheorghe Stamate, o să fie lansată în curând pe piață, un eveniment de la care ziarul nostru nu va lipsi!


Gabriel Cîrjaliu