FOTO: Planuri de dezvoltare a comunei Muereasca

Este una din cele mai cunoscute localităţi vâlcene din cauza numărului mare de turişti interesaţi să vadă Mănăstirea Frăsinei, singurul locaş de cult din România în care nu au acces femeile.

Primarul Ion Ungureanu ştie că dezvoltarea localităţii este strâns legată de infrastructura rutieră. Comuna are legătură peste munţi cu staţiune Băile Olăneşti şi în partea de jos direct cu Călimăneştiul.
Partea aflată în Muereasca din drumul direct Muereasca-Băile Olăneşti a fost asfaltată.

DC 171 Cătun Grui

DC 171 Cătun Grui

Dacă şi primăria Olăneşti va putea să asfalteze tronsonul aflat pe teritoriul oraşului staţiune, legătura dintre cele două localităţi se poate face în mai puţin de 30 de minute. Turişti aflaţi în Băile Olăneşti ar putea merge la piscinele termale din Călimăneşti şi la Mănăstirea Cozia pe cele două drumuri într-un timp mult mai scurt decât dacă ar tranzita Râmnicu Vâlcea şi acelaşi lucru îl pot face cei cazaţi în Călimăneşti care ar dori să vadă bisericile vechi din Olăneşti, izvoarele minerale, parcul. Întreaga zonă ar deveni atractivă, iar fluxul de turişti ar putea duce la dezvoltarea câtorva pensiuni montane în Muereasca.
Toţi parlamentari din Vâlcea trebuie să sprijine dezvoltarea infrastructurii rutiere din Muereasca şi să ajute cele trei localităţi să se dezvolte împreună.
Pe drumul care duce la Mănăstirea Frăsinei se lucrează deja de un an la reabilitare, şanţuri de drenaj, asfaltare, reparaţie poduri, construcţii de podeţe de acces, ordonator de credit principal fiind Consililul Judeeţan Vâlcea. (T.G.)