FOTO De 10! Şase elevi de excepţie ai Vâlcii, premiaţi de ISJ Vâlcea

Şase elevi de excepție din judeţul Vâlcea care au obţinut media 10.00 la Evaluare Naţională şi la Bacalaureat au fost premiaţi, miercuri, 8 august 2018, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, într-un cadru festiv. Tinerii au primit diplome, flori şi bani din partea Ministerului Educaţiei Naţionale.


Conform unei hotărâri de guvern, elevii cu media zece la Evaluarea Naționala au primit câte un stimulent financiar în valoare de 1 000 de lei, în timp ce absolvenții de liceu cu zece la la Bacalaureat au fost recompensați fiecare cu suma de 3 000 de lei. Evenimentul organizat de inspector general ISJ Vâlcea, prof. Andra Bică, şi inspectorul de management şi purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea, prof. Adina Dobrete, a suprins plăcut elevii prezenţi, directorii şcolilor, dar şi părinţii vizibil emoţionaţi pentru mica festivitate în care li s-au recunoscut meritele.


“În primul rând, vreau să-l felicit pe elevii de zece, pe profesorii lor, a fost o muncă în echipă. Nu-i uit pe părinții lor, care cu siguranță i-au ajutat. Eu mereu am militat pentru munca în echipă. Nu trebuie uitat faptul că am avut mulți elevi care au fost aproape de media zece, care au avut și 9.99, și ei merită felicitați. Copiii au primit încă de ieri banii în cont. Dacă până acum dădeam banii personali, acum regulile financiare nu ne mai permit acest lucru. Suntem aici, însă, pentru a vă sărbători”, a declarat Andra Bica, Inspector Școlar General ISJ Vâlcea.


Doar patru elevi din Vâlcea au fost notați cu zece pe linie la Evaluarea Națională. Este vorba despre Deaconescu Mario, absolvent al Școlii Take Ionescu, Sofia Deaconeasa de la Colegiul Mircea cel Bătrân, Theodor Lupulescu, elev al Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu din Drăgășani și Denisa Zarioiu, absolventă a Școlii Generale nr. 10 din Rm Vâlcea.

“Am intrat exact unde îmi doream, la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, la profilul matematică-informatică. Nu mă așteptam să fiu recompensată, este o surpriză plăcută. Banii îi voi folosi în scopul studiului, probabil pentru achiziționarea de cărți”, spune Denisa Zarioiu.

Printre cei recompensați se numără și doi absolvenți de clasa a XII de la Colegiul Gib Mihăescu din Drăgășani și Colegiul Național de Informatică Matei Basarab.


Antonio Dumitrascu și Cristina Ionela Enache sunt singurii din Vâlcea care au reușit să obțină media zece la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an.
“De 12 ani muncesc, nu neapărat pentru această notă, ci pentru școală și pentru evoluția mea. M-am obișnuit să învăț constant. Apoi am văzut că meritele îmi sunt apreciate la concursuri și la Olimpiadă și am avut o ambiție în plus. Voi merge la Cluj la facultate. Suma de bani mă va ajuta, încă nu m-am gândit, vor rămâne în acel cont și o să-i folosesc când o să fie nevoie. Nici la vacanță nu m-am gândit, îmi place foarte mult să citesc, dar probabil voi merge și la mare”, ne-a declarat Cristina Ionela Enache.
În timp ce premianții își fac planuri de vacanță, peste 800 de absolvenți care nu au obținut note de trecere la Bacalaureat se pregătesc acum pentru a doua sesiune a examenului. Prima probă scrisă a examenului este programată pentru luni, 20 august.