FOTO: Cetățean străin răsturnat pe DN 7, după ce a intrat în parapet! O femeie transportată la spital

Azi, 5 mai a.c., în jurul orei 16:00,
un bărbat, de cetățenie străină, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, în localitatea Milcoiu, ar fi intrat într-un parapet, răsturnându-se.

“În urma impactului a rezultat rănirea pasagerei dreapta față, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au precizat polițiștii vâlceni.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.