FOTO Activitate preventivă la Liceul Justinian Marina din Olăneşti

În urma dispoziției conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Poliției orașului Băile Olănești au desfășurat la data de 13 noiembrie a.c., o activitate preventivă la Liceul Tehnologic Justinian Marina din Băile Olănești.


În continuarea activităților preventive pe linia violenței în școli, polițiștii au fost prezenți la Liceul Justinian Marina, unde au purtat discuții cu 50 de elevi ai claselor a-8-a și a-9-a, despre modalitatea de a evita implicarea în conflicte, dar și despre consecințele acestora.
Polițiștii le-au vorbit copiilor și despre pericolele ascunse ale internetului și cum pot fi evitate acestea.
La activitate au participat și șase cadre didactice din cadrul liceului.