FOTO: Accident pe Bulevardul Dem Rădulescu! Două persoane transportate la Urgențe

UPDATE: În urma testării, femeii de 55 de ani, cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un accident rutier grav a avut loc în această după-amiază în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe Bulevardul Dem Rădulescu. Două persoane au fost rănite și transportate la spital.

Polițiștii vâlceni spun că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani si un alt autoturism, condus de către o femeie, de 55 de ani, din municipiu Râmnicu Vâlcea.

“S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și două persoane. Nu au fost persoane încarcerate sau blocate. După evaluarea medicală, ambele persoane au fost transportate la UPU Vâlcea”, au precizat pompierii vâlceni.