FOTO Accident la Vlădești! Două persoane rănite

În această dimineață, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Vlădești.

“Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că pe DN 64, la km 121, în localitatea Vlădești, ar fi avut loc o coliziune între 2 autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea și celălalt de un bărbat, de 44 de ani, din localitatea Vlădești.
În urma impactului, unul dintre autovehicule a fost proiectat într-un panou de gaze aflat pe gardul unui imobil. Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 45 de ani și a unei femei de 36 de ani, pasageră în celălalt autoturism, cele 2 persoane fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au precizat polițiștii vâlceni.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.